Participanţii la campania „EcoAtitudinea” au fost premiaţi

Ziua Mondială a Mediului, aniversată pe 5 iunie, a fost o zi deosebită pentru elevii din Ilfov și București. Iubitorii spațiului verde au fost premiați pentru munca depusă, timp de luni bune, în vederea protecției naturii. 

 Să luăm aminte de la copii! Și astăzi, realitatea confirmă lumea basmelor, lumea în care cei ce trudesc ajung să se bucure de rezultate remarcabile care-i înalță, îi urcă treaptă cu treaptă până la vârful marilor succese. Ne-au dovedit-o, încă odată, cei mai iscusiți învățăcei care, în ciuda vârstei fragede, s-au străduit să mențină puritatea și frumusețea naturii. Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, iubitorii împătimiți ai spațiului verde din școlile ilfovene și bucureștene au fost premiați de InfoMediu și de partenerii săi. Eveniment îmbrățișat cu bucurie nemărginită de copii și dascăli, la finalul primei etape a campaniei „EcoAtitudine=Res­ponsabilitate, Informație, Acți­une“, ediția 2014, susținut și de Jurnalul de Ilfov.  

Ei ne-au păstrat aerul mai curat! 

Peste 33.000 de mii de elevi din 49 de școli din Ilfov, București, Teleorman, Prahova, Argeș, Buzău și Vrancea au participat la prima etapă a programului. Alături de dascălii lor, aceștia au contribuit la crearea unei lumi mai bune, mai responsabile și la menținerea purității aerului. Pentru ca noi toți să ne relaxăm în sânul naturii fără să ne pierdem printre munții de gunoaie și să putem inspira aer cât mai curat, elevii din clasele primare și gimnaziale au colectat selectiv deșeuri din hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu și sticlă. 

Marii câștigători în lupta pentru puritatea naturii 

Alături de personajele lor preferate Mr. Eco și Mascota Pământul, care i-au și vizitat de-alungul campaniei și le-au oferit cele mai bune sfaturi de protecție a mediului, învingătorii în lupta pentru puritatea naturii și-au ridicat premiile. Pentru Județul Ilfov, la primul concurs al proiectului, “Reciclarea EcoAtitudine”, elevii Liceului Teoretic “Ioan Petruș” din Otopeni, sub pregătiți și îndrumați de profesorul Eugenia Marinescu, au câștigat marele premiu. Elevi în clasa a IV-a, micii posesori ai premiului I al competiției au plecat din Sala Buenos Aires a Centrului de Conferințe “Auditorium Pallady”, unde a avut loc festivitatea de premiere, cu o tablă magnetică Smart. Acești elevi minunați din Otopeni au mai câștigat și anul trecut premiul I pe țară la un concurs asemănător. Tot anul trecut, numele lor a ajuns peste graniță, când activitățile desfășurate la școală au fost prezentate în Malta, în cadrul proiectului Comenius Regio România-Malta.

Coordonatorul lor, prof. Eugenia Marinescu, a fost desemnat și „Agentul EcoAtitudine din Ilfov”. Dar premiile pentru învățăceii din Ilfov nu se opresc aici. Elevii Școlii Nr.1 din Brănești au obținut locul III la acest concurs și au primit un ecran de proiecție de ultimă generație.  

“Am desfășurat foarte multe activități în cadrul campaniei. Am realizat costume din materiale reciclabile (ne-am îmbrăcat în 3 culori, fiecare pentru un anumit container), am organizat evenimente la care am invitat alte clase, am strâns deșeuri din curtea școlii. Am avut discuții despre importanța reciclării, protejarea mediului înconjurător etc.”, ne-a spus Eugenia Marinescu, profesor învățământ primar, în cadrul Liceului “Ioan Petruș”, din Otopeni. “Sunt foarte fericit că am contribuit pentru protejarea naturii, cu ajutorul colegilor, a familiei. Am contribuit la colectarea bateriilor și a deșeurilor. Anul trecut am colectat 250 kg baterii uzate, iar anul acesta 2.300 kg deșeuri”, ne-a spus elevul Mihai, entuziasmat de rezultat. 

“Avem 5 ani de când func­ționăm cu acest proiect care a luat naștere dintr-un imbold pe care l-am simțit din partea copiilor. Încercăm să facem din protecția mediului un spirit și am reușit”, ne-a explicat Stere Crețu, director InfoMediu.