ATLETISM. Primele titluri ale Campionatelor naționale de atletism pentru seniori și tineret, au fost decernate în proba de 10.000 m, în care, la masculin, medalia de aur a revenit craioveanului Marius Ionescu, iar la feminin tinerei fondiste Monica Florea, de la CAM Sighișoara, care, având doar 21 de ani, a primit și titlul la tineret. Întrecerile au fost găzduite de noul complex din Trivale, la Stadionul „Nicolae Dobrin“, vechi de 50 de ani, dar complet renovat, cu o pistă de atletism nouă, adău­gându-se în imediata apropiere, o arenă de încălzire, condiție actuală obligatorie pentru găzduirea competițiilor de nivel internațional.


SCRIMĂ. Tiberiu Dolniceanu a intrat în posesia medaliei de bronz în proba individuală de sabie, după ce a fost învins, în semifinale, de rusul Nikolai Kovaliov cu 15-9, în cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Kazan (Rusia). Dolniceanu obține același rezultat, medalia de bronz, ca la Mondialele 2013 de la Budapesta. În asaltul împotriva vicecampionului mondial, Dolniceanu a menținut echilibrul până la 6-6, moment din care Kovaliov s-a distanțat la 9-6, 11-7 și, mai inspirat în parade și riposte, s-a impus în final cu 15-9. 


YACHTING. Bucureșteanca Ebru Bolat, în vârstă de 14 ani, legitimată la Asociația Yacht Club Regal Român (YCRR), campioană balcanică în 2013 la Clasa Optimist, a reușit, în Irlanda, cea mai mare performanță din istoria yachtingului românesc, adjudecându-și titlul continental la Clasa Optimist, după ce, în primăvara acestui an, a ieșit campioană europeană la Clasa Zoom8, în cadrul competiției organizată la Constanța. Organizată de Royal St.George Yacht Club și Asociația Internațională a Clasei Optimist, în golful Dublin, ediția 2014 a Campionatului European de Yachting la Clasa Optimist a aliniat 254 sportivi (153 de băieți și 101 fete) din 33 țări europene și alte 11 extracomunitare. Optimist este cea mai populară clasă din yachting, cu peste 150.000 de bărci înregistrate în toată lumea.