Victor Ponta este „un proiect politic eşuat” şi trebuie oprit de la a „târî” România pe un drum înfundat, a declarat prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, după desemnarea candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale.

„Astăzi este o zi istorică, e o zi în care cred cu tărie că ne-am asumat o obligaţie morală să oferim soluţii pentru o viaţă mai bună românilor şi ne-am asumat obligaţia morală să câştigăm preşedinţia României, ne-am asumat obligaţia morală să oprim pericolul Victor Ponta şi partidul stat PSD de a târî România mai departe pe un drum înfundat. O spun cu chibzuinţă, dar cu părere de rău pentru români: Victor Ponta este un proiect politic eşuat”, a precizat Cătălin Predoiu la şedinţa comună a conducerilor PDL şi PN, în care a fost anunţat, oficial, Klaus Iohannis drept candidatul ACL la prezidenţiale. Predoiu l-a felicitat pe Iohannis pentru nominalizare şi l-a asigurat că îl va sprijini în campania electorală. „Am spus şi o repet, contează mai puţin calitatea în care o faci, contează esenţial calitatea cu care o faci”, a adăugat Predoiu. El i-a asigurat pe copreşedinţii ACL că misiunea sa politică este de a face din campania lui Victor Ponta un „eşec” și că va contribui la succesul ACL în campania care va urma.