Snagov

Weekendul dinaintea Sfintei Marii, din 8 septembrie, a fost animat şi în satul Ghermăneşti al comunei Snagov, unde, „Caravana lui Axinte” şi o marcă de bere au adus artişti diferiţi pe scena montată în faţa Casei de Cultură, într-un spectacol prezentat de Jul, Iulian Niculae pe numele de buletin, realizatorul emisiunii „Sănătate înainte de toate” de la Etno Tv.

Într-un moment de pauză, Jul ne-a povestit puţin: „Suntem în turneu naţional, alături de o renumită marcă de bere şi am fost şi la Reşiţa, Alexandria sau Giurgiu. Acum, pe scenă, evoluează Ion Artur, un interpret de la Constanţa şi realizator al unei emisiuni la radioul local. Vă place vocea lui, ziceţi? Cunosc zeci de interpreţi necunoscuţi publicului larg şi care cântă foarte bine. Noi îi descoperim în drumurile noastre cu Caravana şi apoi îi includem în program. Aici, la Ghermăneşti au urcat pe scenă Aurel Moga, Autentic, Reli Sanda şi azi, duminică, Claudia Ghiţulescu, Diana Călinescu, Axinte şi eu, cu voia publicului. Marea interpretă Irina Loghin va încheia cele trei zile de muzică şi dans. Trebuie să spun că publicul a fost minunat aici, la Ghermăneşti, au dansat, au răspuns provocărilor de concurs. Mulţumesc poliţiei locale şi jandarmilor care au fost tot timpul alături de noi şi primăriei care ne-a pus la dispoziţie spaţiul. Primăria nu a contribui financiar cu absolut nimic pentru că noi nu am solicitat acest lucru.” Şi, într-adevăr, deşi face play-back, Irina Loghin a încheiat frumos weekendul de la Ghermăneşti, spre bucuria tuturor.