Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că este clar că Legea amnistierii şi graţierii nu va trece de votul Parlamentului, din moment ce s-a pronunţat toată lumea împotrivă, el arătând că tema legată de acest act normativ reprezintă un ”joc electoral”.

Solicitat să îşi spună opinia despre repunerea Legii amnistierii şi graţierii pe ordinea de zi a plenului Camerei, Ponta a răspuns: ”Am spus foarte clar că suntem împotriva adoptării acestei legi. Când va fi pe ordinea de zi…” El a susţinut că opoziţia a ”uitat” să ceară ca această lege să fie repusă pe ordinea de zi, fapt pe care îl reclamă doar la televizor. În condiţiile în care un jurnalist i-a spus că Biroul Permanent nu a fost de acord cu repunerea pe ordinea de zi, iar în Birou majoritatea e deţinută de PSD, Ponta a răspuns: ”În plen nu au spus nimic. Cred că e un joc electoral. Eu vreau să reamintesc că ideea acestei legi a apărut de la colegi liberali şi că din moment ce s-a pronunţat toată lumea împotrivă e foarte clar că nu va trece”. Deputaţii au respins, luni, cu 81 de voturi ”pentru”, 122 de voturi ”împotrivă” şi 5 abţineri, solicitarea liderului deputaţilor PNL, George Scutaru, de a pune pe ordinea de zi proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea, pentru a fi respins.