Veştile bune pe care le aşteptam în privinţa pensiilor şi pe care le speram în precedentul număr al Jurnalului de Ilfov,  au venit mai repede decât ne aşteptam şi noi şi beneficiarii de pensii şi bucuria pe care o vor resimţi pensionarii ne-a fost explicată de directorul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, juristul Pavel Sile.

Punctul de pensie este 830,2 lei

Pensionarii ilfoveni ca şi ceilalţi pensionari din România care îşi vor primi pensiile începând cu data de 14 ianuarie, vor avea surpriza să primească mai mulţi bani, fie direct de la poştaş, fie pe card, depinde cum au ales. Motivul majorării este legat de corecţia care se aduce în fiecare an punctului de pensie, care pentru 2014 a fost în valoare de 790,7 lei şi, începând cu 1 ianuarie 2015, este de 830,2 lei. Adică, un plus de 39,5 lei, mai exact o majorare cu 5%.  Ce spune directorul Casei Judeţene de Pensii Ilfov: „Cu 1 ianuarie valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei, care se aplică automat din sistemul de calcul şi pensionarii vor regăsi pe fluturaş acest indice. Dar, pentru că, aşa cum spune legea, la art.102 (2)  că  valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuala a inflaţiei, la care se adauga 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, vă anunţ că, pentru anul 2015, câştigul salarial mediu brut este de 2.415 lei. Şi aici avem o creştere, în sensul că în 2014 acelaşi câştig a fost de 2.298 lei.  La fel ca şi cu indicele de corecţie, prevăzut la art.170 din Legea 263/2010, care, pentru anul 2015 este de 1.07 lei. Menţionez pentru aceia dintre cititorii Jurnalului de Ilfov care încă nu ştiu că Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie. Iar noua valoare a  indicelui de corecţie se aplică pentru toţi cei care intră în pensie de la 1 ianuarie 2015. Cei care nu primesc indicele de corecţie, sunt cei care au lucrări pe dosarele lor şi primesc indicele de corecţie din 2014. După terminarea lucrărilor, adică recalculări, adăugări de stagiu… Pe urmă, când se intră pe decizia nouă, se adaugă şi acest indice de corecţie, şi restanţele. Dar aceasta se întâmplă numai după finalizarea lucrărilor din respectivul dosar. Ce spune acest articol 170: „Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (adică din 2010), la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie”, precizează Pavel Sile.

Ajutorul de deces este mai mare, la fel pensia minimă

Alte veşti bune anunţate de directorul Casei Judeţene de Pensii sunt majorarea ajutorului de deces la 2.415 lei şi majorarea pensiei minime de la 350 la 400 de lei. Nu în ultimul rând, tot cu 1 ianuarie 2015, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor este de 665 lei. Semne că economia a mers bine!

Cum se calculează punctul de pensie?

Calcularea pensiei se face cu ajutorul „punctului de pensie” și a „punctajului” fiecărui contribuabil. „Punctul de pensie” e o valoare ce variază în funcţie de deciziile Guvernului. Acesta se înmulţește cu „punctajul” fiecărui pensionar și rezultă valoarea pensiei. Iată cum se calculează exact :

Se calculează mai întâi punctajul lunar al contribuabilului, din prima zi de activitate până în ultima, pe fiecare lună din fiecare an, deoarece, pentru determinarea pensiei se ia în calcul întreaga activitate. Punctajul lunar rezultă din împărţirea venitului lunar la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv. După determinarea acestuia se calculează un „punctaj anual”, prin adunarea punctajelor lunare din anul respectiv și împărţirea sumei la 12. Așa se procedează pentru fiecare an de activitate, apoi toate aceste „punctaje anuale” se adună. Suma se împarte la „stagiul complet de cotizare”, adică la vechimea totală a contribuabilului. Rezultă astfel „punctajul mediu anual” al fiecărui pensionar, adică acel număr de puncte (în cele mai multe cazuri, cu câteva zecimale) pe care fiecare a reușit să-l acumuleze de-a lungul carierei. Atenţie: nu se iau în considerare veniturile neimpozabile, rezultate din diverse convenţii cu angajatorii! La calculul pensiei de stat contează numai salariul câștigat și sporurile permanente pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.

 Valoarea pensiei rezultă prin înmulţirea „punctajului” cu „punctul de pensie”. „Punctajul” rămâne mereu același, este constant. Se poate modifica numai dacă pensionarul aduce acte în plus la dosarul deja existent, iar modificările se fac doar în favoarea pensionarului. „Punctul de pensie” este variabil, modificându-se în funcţie de deciziile Guvernului. Prin majorarea punctului de pensie se majorează, automat, și valoarea pensiilor, ceea ce s-a întâmplat recent. Punctul de pensie este majorat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Legătura dintre pensii și salariu

Valoarea pensiei este în permanentă schimbare, deoarece este un raport continuu între veniturile câștigate de o persoană și salariul mediu brut pe economie din fiecare perioadă. Cu cât salariul mediu brut e mai mare, „punctul de pensie” crește. Deci, pentru 2015, odată cu creșterea salariului mediu brut la 2.415 lei, crește și punctul de pensie. Pensionarii depind permanent de situaţia ocupării forţei de muncă, iar problemele lor vor apărea atunci când va scădea numărul contribuabililor și valoarea contribuţiilor lunare. Motivul ? Pensiile nu numai că se calculează în funcţie de salariul mediu brut pe economie, dar se și plătesc din sumele care intră, lunar, în bugetul de asigurări sociale.

Iată și o situaţie a creșterii punctului de pensie, începând din 2006 :

Data aplicării Valoare punct pensie

1. 01.2006               323.1

2. 09.2006               339.3

3. 12.2006               396.2

4. 01.2007               396.2

5. 09.2007               416

6. 11.2007               541

7. 01.2008               581.3

8. 10.2008               697.5

9. 10.2009               732.8

10. 01.2013               762.1

11. 01.2014               790.7

12. 01.2015               830.2