Este oficial! Cadrele didactice nu mai au voie să lovească, să jignească  și să ridice tonul la elevi. Noile reglementări în sistemul de învățământ  interzic orice formă de agresiune asupra elevilor din clasele primare, gimnaziale și licee. 

Legea pedepsește aspru dascălii care mai lovesc, jignesc și umilesc elevii. Un nou Regulament de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, care a fost deja publicat în Monitorul Oficial, interzice orice fel de agresiune asupra elevilor. Mai exact, profesorilor le este interzis să agrese elevii verbal, fizic sau emoțional și să le aplice pedepse corporale. Protrivit Regulamentului, cadrele didactice nu au voie nici să desfășoare acțiuni care să afecteze imaginea publică, privată și familială a elevilor. Dascălii sunt obligați să aibă o ținută morală decentă și un comportament responsabil față de învățăceii lor. Aceștia sunt nevoiți să vegheze asupra siguranței elevilor în timpul programului școlar, iar acolo unde este cazul, să sesizeze încălcarea drepturilor copilului la instituțiile publice de asistență socială. Măsura se aplică elevilor care studiază în clasele primare, gimnaziale și licee. Profesorii care nu se conformează și umilesc elevii, riscă să fie sancționați disciplinar. Pentru insultă, ei pot risca și amenzi cuprinse între 1.000 de lei și 2.500 de lei. În situații deosebite, pentru lovire și vătămare corporală, pot ajunge la urmărirea penală.