Potrivit secretarului de stat George Turtoi, în această primăvară va fi deschisă submăsura de investiţii în ferme, din cadrul măsurii de active fizice a noului PNDR. Noutatea în acest caz este faptul că se poate ajunge la o finanţare nerambursabilă de până la 90%.
“Se pleacă de la 50% finanțare şi se pot adăuga suplimentar câte 20% pentru mai multe criterii: dacă e tânăr fermier, dacă e cooperativă, dacă e proiect integrat, dacă este în zonă defavorizată sau dacă este într‑un program european de inovare, respectiv să fie grup operațional pe măsura de cooperare”, a precizat Turtoi. Nivelul sprijinului trebuie să varieze în funcţie de dimensiunea fermei. Cele până în 250.000 de standard output (SO), vor putea merge până la 50% finanţare; fermele care au între 250.000 şi 500.000 SO vor putea merge până la 70% finanţare; fermele peste 500.000 de SO nu vor putea depăşi 50% finanţare. O condiţie este ca profitul net al companiei să nu depășească de 4 ori valoarea sprijinului solicitat.