Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat și face verificări privind averea senatorului Varujan Vosganian. Agenția suspectează faptul că ar exista sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care acesta nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere, potrivit unor surse oficiale. Verificarea averii senatorului Varujan Vosganian are loc în contextul anchetării acestuia de DIICOT, în dosarul Romgaz-Interagro, fostul ministru al Economiei fiind acuzat că a susţinut o ordonanţă de urgenţă în urma căreia firma lui Ioan Niculae, Interagro, a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producţia de îngrășăminte chimice. În acest dosar, Senatul a respins solicitarea Parchetului ÎCCJ de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian. În urma acestui vot, co-președintele PNL Alina Gorghiu a criticat deciza Senatului și i-a cerut lui Vosganian demisia din partid. Vinerea trecută, Vosganian a anunţat, pe blogul său, că demisionează din PNL.