Vrei ca ideile tale să devină acțiuni? Vrei să te implici, să iei atitudine, să schimbi? Vrei să te descoperi, să lucrezi în echipă? Ai toate șansele să desfășori o activitate frumoasă, care te va ajuta să-ți pui bazele unui viitor frumos. Începând cu această ediție, Jurnalul de Ilfov derulează proiectul “Tineri în acțiune”, cu scopul de a promova calitățile elevilor din învățământul liceal al județului Ilfov.
Ideea proiectului este următoarea: elevii liceelor din Ilfov vor avea șansa să apară în ziar cu propriul lor articol despre liceul în care învață, articolul va face referire la o anumită activitate, proiecte care urmează să se desfășoare sau care s-au desfășurat într-un anumit liceu. Așteptăm articolele voastre pe adresa de e-mail jurnaluldeilfov@yahoo.com.
“Eu îmi doresc ca acest proiect să ajungă departe. Propunerile tinerilor reprezintă un instrument foarte bun pentru învățarea nonformală și experiențială. Caracteristica principală a acestei acțiuni este să ia experiențele de zi cu zi ale tinerilor ca punct de plecare pentru viitoare proiecte. Inițiativele permit tinerilor să fie direct și activ implicați în comunitățile lor. Acest proiect determină un număr considerabil de tineri să devină activi în viața lor de zi cu zi și să vorbească despre nevoile și interesele lor la nivel local, dar și pe teme de interes european. Din punctul meu de vedere, ideea este genială. Eu, personal, îmi doream de mult asta și mi se pare o șansă unică. Mulți dintre voi, probabil, vă doriți, ca și mine, o carieră în jurnalism. Cu această ocazie, vă veți descoperi talentele ascunse la creație și compunere. Prin acest proiect, fac ceea ce îmi place. Îmi pun la încercare imaginația, îmi exersez capacitățile creative, îmi expun ideile și experiențele deosebite, creând ceva de care sunt mândră. Astfel mă simt apreciată”, spune Ana-Maria Badea, elevă la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, din Snagov. Și tu poți promova imaginea liceului tău! Stimulează-ți imaginația și dezvoltă-ți creativitatea!