În ianuarie și februarie
În campania 2014, la centrele APIA au fost depuse 1.027.869 cereri pentru plata unică pe suprafață. Din aceste cereri, 806.000 de fermieri au solicitat ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal (ANT). Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plățile pe SAPS, având ca sursă de finanțare Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), către mai mult de 1 milion de fermieri și, bineînțeles, concomitent cu aceste plăți, au fost acordate și sumele de bani aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (fostele PNDC) în sector vegetal, pentru care s-au depus cereri, în cursul campaniei 2014.
Plafonul financiar alocat României din FEGA pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) în campania 2014 este în valoare de 1,367 miliarde euro. Potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, în primele două luni ale anului 2015, suma totală plătită fermierilor a depășit 814 milioane de euro. Din această sumă, aproape 700 de milioane de euro reprezintă banii alocați din fonduri europene, iar diferența de bani a fost suportată de bugetul de stat.
Ultima plată pentru ANT, în aprilie
„Până în prezent, în lunile ianuarie și februarie, 98% dintre fermieri au primit plățile pe suprafață (SAPS), aferente campaniei 2014, și peste 80% dintre cei care trebuiau să primească plata complementară de la stat, respectiv Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). În câteva zile, finalizăm plata SAPS pentru toți fermierii, iar pe ANT ajungem la 90%. În total, s-au plătit în ianuarie și februarie peste 814 milioane de euro, din care aproape 700 de milioane de euro din fonduri europene, iar diferența de la buget”, a anunțat ministrul Agriculturii. Daniel Constantin a mai explicat și de ce plata ANT se va produce cu o mică întârziere. „Aici avem acea problemă legată de trimestrializare și de aceea vom plăti diferența la începutul lunii aprilie. Este o sumă foarte mică și un număr mic de fermieri”, a precizat Constantin.
Cincizeci la sută din SAPS, plătit în octombrie 2014
Primele 641 milioane de euro, reprezentând avansul de 50% din plata pe suprafață (69 euro/hectar) au intrat în conturile fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2014. Cuantumul SAPS care se acordă fermierilor în această perioadă, adică ianuarie-februarie 2015, se ridică la 70,38 euro/hectar, cu 1,38 de euro mai mult decât valoarea individuală a plății pe hectar din octombrie-noiembrie 2014. În ceea ce privește plafonul alocat pentru schema de ajutoare naționale tranzitorii (ANT), aferente anului 2014, în sectorul vegetal este în valoare 140,5 milioane de euro. Această sumă reprezintă contribuția publică de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe anul 2015.