Mai mulți deputați au înaintat o propunere legislativă care prevede ca în funcția de  viceprimar al unei localități să fie să fie ales cel care a obţinut al doilea rezultat electoral la alegerile pentru funcţia de primar. Unul dintre inițiatori, președintele PC Suceava, deputatul Cezar Cioată, a arătat că în condiţiile în care se realizează un singur tur de scrutin pentru alegerea primarului ar fi bine ca, pentru o bună reprezentare în Executivul local, viceprimarul să fie cel care a obţinut al doilea loc în alegerile pentru funcţia de primar. „Dacă doi oameni au susţinerea cea mai mare în comunitate, e bine să fie amândoi în conducerea Primăriei”, a spus Cioată. În prezent, viceprimarii se desemnează indirect, prin alegerea lor din rândul consilierilor locali. Proiec­tul de Cod electoral la care se lucrează, în prezent, prevede ca președinţii consiliilor judeţene, dar și vicepreședinţii și viceprimarii să fie aleși în mod indirect, prin vot secret, de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceștia pot fi demiși, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, și motivat.