Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va face, în curând, un bilanț al celor trei ani de activitate. „Am discutat cu colegii mei ca în săptămânile următoare să facem, pe toate domeniile care țin de actul de guvernare, un bilanț al celor trei ani de guvernare, ce am reușit să facem legat de zona economică, de zona socială, de educație, de sănătate, de agricultură, fonduri europene, toate celelalte domenii. Și, practic, după acest bilanț la 3 ani, să ne stabilim încă o dată prioritățile pentru anul 2016, un an în care, cu siguranță, ne vom prezenta în fața alegătorilor atât la alegerile locale, cât și cele generale cu ceea ce am reușit să facem din programul pe care l-am propus în 2012 și ce ne dorim pentru perioada 2016 – 2020”, a precizat Ponta, la finalul reuniunii Biroului Permanent Național al PSD.