Proiect de lege al MMFPSPV

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, a anunțat finalizarea elaborării proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind procedura adopţiei.

Cele mai importante modificări cuprinse în proiectul de lege sunt: reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaţia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului; prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopție necesar viitorilor părinți, de la 1 an la 2 ani; eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unui nou atestat; stabilirea compatibilității copilului cu adoptatorii la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la nivelul ANPDCA, cu scopul de a eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil; eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviințarea adopției, sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate.

3 luni de concediu de acomodare

Alte modificări propuse se referă la introducerea unor termene pentru procedurile derulate în faţa instanţelor judecătoreşti pentru toate cele 3 etape ale procesului de adopţie, respectiv: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției; introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare şi a plăţii unei indemnizaţii. Concediul va avea o durată de maximum 90 zile; introducerea obligativităţii angajatorilor persoanelor care doresc să adopte de a acorda timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare pentru obţinerea atestatului şi participarea la întâlnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale.

 O șansă pentru dragoste părintească

”Prin actualele modificări aduse legii, ne dorim să flexibilizăm procesul de adopţie. Vreau să le mulțumesc reprezentanţilor direcţiilor generale de asistenţă socială și protecţia copilului, dar și organizaţiilor neguvernamentale pentru implicarea lor în procesul de elaborare a acestui proiect. Documentul reflectă credința noastră că vom putea oferi oricărui copil care nu are o familie o șansă mai bună de a avea parte de dragostea unor părinţi”, a declarat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.

 

Documentul poate fi consultat, până pe 20 mai 2015, pe site-ul www.mmuncii.ro, la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2015/2015-04-07_mod_Legea273din2004.pdf