Concurs şcolar organizat de ISU Bucureşti-Ilfov şi ISJ
Concursul „Prietenii pompierilor” este o întrecere de tradiţie, organizată de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). El se desfăşoară în două etape, la nivel judeţean şi naţional. În ziua de 8 mai, pe stadionul din oraşul Chitila, s-a desfăşurat etapa judeţeană a acestei competiţii, la care au participat 12 echipaje formate din elevi ai şcolilor ilfovene.
O zi splendidă, de mai. Soarele străluceşte puternic, umbrit, din când în când, de norişori pufoşi şi dolofani. Zarvă mare, pe stadionul din Chitila. Membrii echipajelor de „Prieteni ai pompierilor” pun la cale ultimele strategii de concurs. Surescitaţi şi agitaţi, vorbesc tare, se acoperă unii pe alţii, semn că emoţiile sunt mari. Toţi vor să câştige acest concurs, pentru a dovedi că sunt la fel de bine pregătiţi ca şi „colegii” lor de breaslă, pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov „Dealul Spirii”. Cine ştie, poate unii dintre ei chiar se gândesc ca, în viitor, să îmbrăţişeze această meserie, care cere atât de mult curaj şi sacrificiu de sine, pentru a salva vieţi omeneşti din mijlocul flăcărilor cumplite ale incendiilor.
A fi pompier nu-i simplu, defel!
Preşedintele juriului, prof. inspector pentru Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Inspectoratului Şcolar judeţean Ilfov, Marian Gârleanu, dă semnalul de începere a competiţiei. Cele 12 echipaje, din Otopeni, Clinceni, Chitila şi Bragadiru, se aliniază pe gazonul stadionului. Se intonează imnul de stat al României. Apoi, căpitanii echipajelor concurente participă la o şedinţă tehnică. Unul din echipajele din Chitila efectuează o demonstraţie a modului în care trebuie parcursă proba de pistă cu obstacole. În această probă, cu o lungime de 75 de metri, concurenţii trebuie să desfăşoare, de-a lungul pistei două furtunuri de pompieri, să treacă de un şanţ, să sară un gard, apoi să parcurgă un soi de tunel îngust, după care să-şi continue traseul, în echilibru, de-a lungul unei bârne. Odată ajunşi la capătul acesteia, îi aşteaptă două „extinctoare” cu apă, la care sunt cuplate două furtunuri, cu care concurenţii trebuie să ţintească două conducte la capătul cărora se află două găleţi pentru apă. În acelaşi timp, alţi membri ai echipajului trebuie să execute, cu ajutorul unor frânghii, trei noduri complicate, iar alţi colegi au misiunea de a aranja câteva subansamble specificii tehnicii de luptă a pompierilor, în dreptul imaginilor corespunzătoare acestora. Într-un cuvânt, o probă destul de complicată, care necesită îndemânare, agilitate, viteză şi destoinicie. Totul este cronometrat, proba fiind una contratimp. Totodată, orice greşeală de execuţie este penalizată în consecinţă. În funcţie de aceste rezultate, echipajele primesc un anumit număr de puncte.
Un concurs „incendiar”
În fine, primul echipaj se aliniază la start. Atmosfera devine incendiară. Doar este vorba despre pompieri, nu‑i aşa? Din tribune, răsună scandări de încurajare. Fiecare concurent este pregătit să dea tot ce e mai bun, din el. Dar, inevitabil, apar şi stângăcii sau greşeli. Motiv în plus de a strânge din dinţi şi de mobilizare şi mai mare. Rând pe rând, echipajele trec prin „furcile caudine” ale probei. Arbitrul principal, mr. Alin Florin Lupşa, comunică, sec, rezultatele. Ele dau naştere la bucurie sau dezamăgire. Cei cu rezultate mai slabe îşi pun speranţa în proba următoare, cea de ştafetă. Deocamdată, la băieţi, două echipaje se fac remarcate. Cel al Şcolii nr. 2, din Buftea şi cel al Şcolii „Profesor Ioan Vişoiu”, din Chitila. La fete, chitilencele par mai bune. Dar, proba de ştafetă urmează să stabilească ierarhia finală. Care probă a fost la fel de ”încinsă” ca şi cealaltă. Singura problemă a concurenţilor, care a contribuit semnificativ la departajare, a fost mufarea, cuplarea furtunurilor de pompieri, cei îndemânatici câştigând secunde bune la această probă.
Premii şi felicitări
Cum era şi firesc, a urmat ceremonia de premiere, la care au participat prof. Ştefania Duminică şi viceprimarul oraşului Chitila, Costel Andrei. Acesta a ţinut morţiş să „bată cuba” cu mai toţi concurenţii. „Vreau să vă felicit că aţi avut curajul să intraţi într-o astfel de competiţie, să vă gândiţi la faptul că pompierii şi cei care fac parte din ISU sunt cei care salvează vieţi, în situaţii extreme. Sunt convinsă că dintre voi foarte mulţi vor deveni voluntari în aceste activităţi. Felicitări tuturor celor care au participat!”, s-a adresat prof. Ştefania Duminică participanţilor la concurs.
În continuare, invitaţii de onoare au înmânat diplomele medaliile şi cupele învingătorilor. Dar, aşa cum a subliniat şi prof. Dragoş Ghinea, câştigătorii acestei competiţii nu au fost doar ocupanţii locurilor fruntaşe, ci toţi cei care au participat, potrivit spuselor lui Pierre de Coubertin, creatorul mişcării olimpice moderne.
Cei mai buni „Prieteni ai pompierilor”
Iată și clasamentul final al acestei frumoase și spectaculoase competiţii:
Băieţi
Locul I – Echipajul Școlii gimnaziale nr. 2, Buftea;
Locul II – Echipajul I al Școlii „Profesor Ioan Vișoiu”, Chitila;
Locul III – Echipajul Școlii gimnaziale nr. 1, Bragadiru.
Fete
Locul I – Echipajul Școlii „Profesor Ioan Vișoiu”, Chitila;
Locul II – Echipajul Liceului Sportiv, Clinceni;
Locul III – Echipajul Școlii gimnaziale nr. 1, Bragadiru.