Ședința Biroului Permanent Național (BPN) al PSD, programată pentru ziua de luni, nu s-a mai ținut. În cadrul acestei ședințe, Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv.

 

Potrivit unor reprezentanţi ai PSD, la sediul partidului au avut loc, timp de două ore, doar discuţii informale între liderii partidului, social-democraţii fiind informaţi, ulterior, că şedinţa BPN nu va mai avea loc, iar o decizie în cazul lui Liviu Dragnea va fi luată în Comitetul Executiv, programat pentru miercuri, începând cu ora 16.00. Înaintea reuniunii BPN, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD. El a afirmat că, în acest caz, este o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie. Liviu Dragnea a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent, că mandatul său de preşedinte executiv a fost „depus pe masa PSD”, dar „absolut toţi colegii” au decis să discute această demisie în Comitetul Naţional, el spunând că se bucură că după 15 ani de muncă pentru PSD are asemenea susţinere.