Evaluările Naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a 2015 au început luni, 18 mai, cu testarea elevilor de clasa a II-a. Copiii de clasa a II-a au susținut testarea scrisă la Limba română, aceasta având o durată de 30 de minute, cu desfășurare în clasa în care învață aceștia și respectând așezarea lor de zi cu zi în bănci. Subiectele au fost anunțat de către învățătoarea de la clasa respectivă, aceasta fiind asistată și de un alt profesor care nu are ore la clasa respectivă. 

”Centrul de greutate este la nivelul școlii și al clasei, unde se dorește o evaluare firească, în aceeași clasă în care învață copiii, cu aceeași atmosferă, în așa fel încât copiii să nu fie stresați. Se dorește o normalitate și le transmitem părinților că evaluarea este în interesul copiilor, al lor și al școlii, pentru că, după clasa a II-a începe o altă vârstă educațională. După această evaluare, se discută la nivel de școală, de clasă și de părinte – discuțiile cu părinții sunt confidențiale și personale și dorim să avem o discuție pozitivă și folositoare pentru elevi. Nu dorim să îi transmitem copilului sentimentul de superioritate sau de inferioritate, cu această evaluare. La această vârstă sunt mari posibilități de îndreptare a unor lacune, pentru că o luăm din timp”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Capitalei, Marian Banu.  

Acesta este primul an în care la acest tip de evaluare intră elevii care au parcurs clasa pregătitoare și care ulterior, în clasele I și a II-a, au învățat după un curriculum nou, diferit de al elevilor care au susținut anul trecut evaluarea de la finalul clasei a II-a. De alt­fel, anul trecut a fost prima oară când Evaluările Naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a au fost organizate la nivel național.

Calendarul Evaluării Naționale de la finalul clasei a II-a 2015

l 18 mai 2015: Scris – Limba română,

l 19 mai 2015: Citit – Limba română,

Scris – Citit: Limba română pentru minoritățile naționale,

l 20 mai 2015: Matematică,

l 21 mai 2015: Scris – Limba maternă,

l 22 mai 2015: Citit – Limba maternă

Rezultatele pe care le vor obține elevii NU se afișează, NU se comunică public și NU se trec în catalog! Corectarea testelor se termină în cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa a II-a, iar notarea este realizată de către învățătoarea de la clasă și de către un alt cadru didactic din școală.

 

Calendarul Evaluărilor de la finalul clasei a IV-a 2015

l 26 mai 2015: Limba ro­mână – testarea vizează evaluarea com­pe­ten­țelor de înțele­gere a textului scris în limba română,

l 27 mai 2015: Matematică,

l 28 mai 2015: Limba maternă.

Fiecare evaluare durează 60 de minute.

 

Calendarul Evaluărilor de la finalul clasei a VI-a 2015

2 iunie 2015: Limbă și comunicare (testare la Limba și literatura română + Limba modernă),

3 iunie 2015: Matematică și Științe ale naturii (testare la Matematică + Fizică + Biologie).

Fiecare evaluare durează 60 de minute.