Consiliu Prefectural, la Stația de Epurare Glina

Cel mai recent Colegiu prefectural, de la nivelul județului Ilfov, s-a reunit, pe 18 iunie a.c., în sala de ședințe a Stației de Epurare a Apelor Uzate de la Glina, La Colegiu au participat prefectul Capitalei, Paul Petrovan și cel al Ilfovului, Adrian Petcu. Tema principală a ordinii de zi – prezentarea rapoartelor de activitate ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Ilfov și Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov – pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în capitolul “Mediu”, din Programul de Guvernare 2013-2016.

Prezentarea pe partea APM Ilfov a fost făcută de către Gabriela Dorojan, director executiv, care a vorbit despre structura organizatorică, importanța și rolul agenției județene, dar și despre misiunea instituției – aceea de a acționa pentru asigurarea unui mediu sănătos și în armonie cu dezvoltarea economică.

În acest context, au fost trecute în revistă atribuțiile instituției. În domeniul legislației orizontale, spre exemplu, s-a vorbit despre faptul că, 62% din autorizațiile emise anul trecut au fost finalizate în SIM – Sistemul Integrat de Mediu, restul de 38% nefiind eliberate astfel, deoarece nu au fost înregistrate electronic. Și, s-a mai menționat, pentru acest capitol, faptul că nu au fost întregistrate la nivelul agenției ilfovene sesizări legate de nerespectarea duratei etapelor din procedurile de reglementare. Pe partea de întărire a capacității de implementare a legislației în domeniul controlului poluării și managementul riscului, Gabriela Dorojan a făcut referire la trei directive europene ce privesc activitățile cu impact major asupra mediului: I.P.P.C (prevenirea și controlul integrat al poluării), incinerare și COV (compuși organici volatili), iar, în privința calității aerului, s-a vorbit despre activitatea celor două stații de monitorizare continuă, de la Măgurele şi Baloteşti. Astfel, cei prezenți au aflat că, în 2014, au fost evaluate circa 950 de rapoarte de încercare transmise de agenți economici, privind factorii de mediu – aer, apă, sol, iar concluzia a fost că, în general, nu sunt înregistrate depășiri ale valorilor limită.

     

Custodii noi, pentru arii protejate

În continuare, a fost adusă în discuție gestionarea deșeurilor, capitol unde legislația este integrată complet, iar prevederile naționale sunt armonizate cu cele europene. Ca atare, Gabriela Dorojan le-a vorbit membrilor Colegiului prefectural despre protecția naturii, a solului și a subsolului. În această privință, directorul APM Ilfov a arătat că, pe teritoriul județului Ilfov, există 3 arii naturale protejate, de interes național – Lacul Snagov, Pădurea Snagov și zona naturală protejată Scroviştea – și 3 de interes comunitar – situl Natura 2000 Grădiștea – Căldărușani – Dridu, situl Natura 2000 Scroviștea și situl Natura 2000 Lacul și Pădurea Cernica. Gabrielea Dorojan a precizat că, în anul 2014, au fost date în custodie situl Natura 2000 Grădiștea – Căldărușani – Dridu și situl Natura 2000 Scroviștea către consorțiul format din Asociația pentru Protejarea Habitatelor Naturale și Clubul Ecologic UNESCO Pro Natura și Pădurea Snagov, către Clubul Ecologic UNESCO Pro Natura.

Iar APM Ilfov asigură administrarea ariilor naturale protejate care nu sunt date în custodie (Situl Natura 2000 Lacul și Pădurea Cernica și Lacul Snagov), convenția de custodie încheiată cu SC SNAGOV TUR expirând în decembrie 2012.

 

904.000 de lei – amenzi, în 2014

În ceea ce privește activitatea Comisariatului Județean Ilfov – Garda Națională de Mediu, rezumată pe scurt, aceasta s-a materializat ”pragmatic”, potrivit comisarului șef Emil Florin Grigore, prin ”acte de control și sancțiuni aplicate”. Astfel, raportul instituției indică, pentru 2014, verificarea a 410 unități industriale, economice și sociale a căror activitate are impact asupra factorilor de mediu și care se supun procedurii de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform normelor legale în vigoare, efectuându-se 467 controale de specialitate.

De asemenea, au fost făcute 642 inspecții în teren, la alte obiective decât cele din planul de inspecție, și au fost consemnate toate informațiile relevante obținute, dar și măsurile ce se impun a fi realizate. Dintre cele peste 600 de inspecții în teren, 238 au fost făcute ca urmare a primirii de sesizări, 64 au fost controale efectuate împreună cu alte autorități de control (Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul de Poliție al județului Ilfov – Serviciul Investigare Fraude și Serviciul Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase, Inspectoratul de Jandarmi Ilfov sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență), iar 229 de controale au fost tematice.

Au fost aplicate 38 de amenzi, în valoare totală de 904.000 lei, 13 avertismente și 2 suspendări de activitate până la intrarea în legalitate.

Activitate intensă și în 2015

Pentru anul în curs, în primele cinci luni, au fost verificate 222 de unități industriale, economice și sociale a căror activitate are impact asupra factorilor de mediu și care se supun procedurii de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform normelor legale în vigoare, efectuându-se deja 234 de controale de specialitate. De asemenea, au fost efectuate 276 de inspecții în teren la alte obiective decât cele din planul de inspecție (103 inspecții, urmare a sesizărilor primite, 32 de controale efec­tuate împreună cu alte autorități de control și 107 controale tematice și altele).

În total, au fost aplicate, deja, 15 amenzi în valoare de 456.000 lei și 4 avertismente.