Premierul Victor Ponta va continua să participe la şedinţele conducerii şi după retragerea din funcţia de preşedinte, a declarat senatorul PSD Gabriela Firea, purtător de cuvânt al social-democraţilor. „PSD este un partid total funcţional, cu oameni extrem de experimentaţi în conducere. Domnul Ponta va continua să participe la şedinţele conducerii PSD şi îl aşteptăm să îşi preia atribuţiile funcţiei. Agenda şi direcţia partidului nu se schimbă. Prioritatea noastră este să continuăm buna guvernare de până în prezent, cu Victor Ponta premier, şi să câştigăm alegerile din 2016. Este datoria PSD să oprească revenirea la putere a echipei Băsescu, camuflată acum în PNL, care a făcut atât de rău României, ani la rând”, a spus Gabriela Firea.