Hans Klemm, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, a ajuns în București, potrivit unui anunț de pe contul de Facebook al ambasadei.
Fotografiile postate îl arată pe Hans Klemm la sosirea pe Aeroportul Otopeni, unde a fost întâmpinat de însărcinatul cu afaceri, Dean Thompson și de angajați ai ambasadei. Noul ambasador al SUA spune românilor, într-un mesaj postat pe Facebook, că este fermecat de cultura, limba şi istoria României şi că ţelul său este să consolideze parteneriatul de securitate şi să sprijine lupta împotriva corupţiei. ”După mai mult de 30 de ani ca diplomat, sunt profund onorat că preşedintele Barack Obama m-a ales să reprezint America în România. Interesul faţă de ţara dumneavoastră mi-a fost trezit de profesorul meu din universitate, Matei Călinescu, distinsul şi regretatul scriitor şi critic literar român. De atunci, sunt fermecat de cultura, limba şi istoria României. Astăzi avem aceeaşi viziune: o Europă întreagă, liberă şi în pace. Ca ambasador, ţelul meu este să consolidez parteneriatul nostru pentru securitate şi să sprijin respectarea statului de drept şi lupta dumneavoastră contra corupţiei.(…)”, spune în postarea video, în limba română, Hans Klemm.