Pe 14 septembrie a.c., poliţiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie ilfovean, au efectuat 6 percheziţii și au pus în executare 6 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Pe numele a 6 persoane s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar pentru 4 dintre acestea a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. De asemenea, în vederea recuperării prejudiciului, polițiștii au instituit sechestru judiciar pe mai multe autotrenuri și imobile, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
În perioada 2013-2014, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale, cu obiect de activitate transportul internațional de marfă, ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive pentru prestări servicii și consumabile auto, în scopul diminuării bazei impozabile, a eludării plății taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit.
De asemenea, în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, aceștia au stabilit că, persoanele vizate ar fi introdus în contabilitate facturi false, obținute de la societăți comerciale de tip fantomă.