Una dintre problemele cu care se confruntă agricultura românească este fărâmițarea terenurilor agricole. Pentru a-i determina pe fermierii mici să arendeze sau să-și vândă terenul, MADR dorește să introducă, din 2016, o plată din fonduri europene pentru stimularea comasarii terenurilor. În acest scop, România a notificat Comisia Europeană pentru a transfera o sumă de 100 de milioane de euro de la pilonul I către pilonul II, pentru a putea finanța măsura de stimulare a comasarii terenului.
„Am realizat deja solicitarea către Comisia Europeană pentru a transfera o sumă de bani către pilonul II. Acești bani ne vor fi utili pentru a activa o măsură, începând cu 2016, prin care să stimulăm micii fermieri, cei care au între 1 și 5 hectare, să arendeze sau să vândă terenul. Acești fermieri vor primi o sumă de 120% din valoarea plății pe suprafață, pentru 5 ani, în jur de 200 euro pe hectar, chiar dacă cedează terenul”, a declarat Daniel Constantin.
În cazul în care se va obține acordul Comisiei Europene, măsura ar urma să între în vigoare începând cu anul 2016 și să fie disponibilă până în 2020.