Potrivit AFIR, valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanțare depuse până la 1 octombrie 2015 pe Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, componenta de zonă non-montană, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an. Mai exact, conform datelor publicate de AFIR, până la 1 octombrie 2015, au fost deja depuse 2.262 cereri de finanţare, care însumează 95,49 milioane euro, însă 237 proiecte, în valoare de 9,97 mil. euro, au fost retrase ulterior. Astfel, au rămas depuse 2.025 cereri de finanţare, în valoare totală de 85,52 mil. euro. Alocarea pentru anul 2015 pentru componenta non-montană a Submăsurii 6.1 este de 77,84 milioane euro, însă tinerii fermieri pot depune cereri de finanţare până când valoarea cumulată a tuturor proiectelor depuse atinge plafonul stabilit de 120% din alocarea anuală, adică 93,4 milioane euro. Până acolo, mai sunt doar aproximativ 7,88 milioane euro.