Compania de Autostrăzi și Drumuri Naţionale a atribuit asocierii Aktor – Euro Construct Trading ’98 contractul pentru finalizarea primilor 3,3 km din tronsonul de autostradă București – Ploiești și a nodurilor peste Centura București și cel de la Moara Vlăsiei. Valoarea contractului se ridică la 129,18 milioane lei, fără TVA,
Procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de achiziţie publică „Proiectare și execuţie finalizare Autostrada București – Brașov, Secţiunea București – Ploiești, Sector 1, km 0+000 + km 3+325; Nod Centura București, km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei, km 19+500” a fost iniţiată la 19 mai.
Contractul se va derula pe o perioadă de 70 de luni, din care 4 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuţie și 48 luni perioada de garanţie a lucrărilor, precizează CNADNR, într-un comunicat. Cele două companii vor avea de construit și două pasaje peste strada Popasului, din Voluntari, și calea ferată București – Constanța. Astfel, Autostrada București-Ploiești va fi conectată la infrastructura Capitalei.
CNADNR trebuie să plătească 8,6 milioane € italienilor de la Pizzarotti
Tronsonul de 6,5 kilometri dintre șoseaua Petricani din Capitală și centura Bucureștiului nu este încă deschis circulaţiei. CNADNR a reziliat contractul cu italienii de la Pizzarotti, care au construit 3,2 kilometri din cei 6,5 kilometri, rămânând astfel de finalizat încă 3,3 kilometri din porţiunea de autostradă. Pizzarotti a dat CNADNR în judecată, pentru costurile suplimentare generate de tergiversarea lucrărilor la autostrada A3 București-Ploiești, tronsonul din Capitală și până la Moara Vlasiei, cerând suma de 88 mil €, iar Tribunalul București a hotărât că CNADNR va trebui să plătească despăgubiri în valoare de 8,6 milioane de euro către constructorul italian Impresa Pizzarotti. Decizia nu este definitivă. Cei 56 de kilometri finalizați de autostradă între Centura București și Ploiești au fost deschiși traficului în urmă cu trei ani.