Ziua de 14 octombrie a prilejuit reîntâlnirea cu comunitatea din Cornetu într-un cadru de suflet: biserica Sf. Cuvioasă Parascheva, plină ochi pentru sărbătoarea hramului, moment special care închide manifestările dedicate localității, începute pe 10 octombrie.

Sfânta Liturghie, în sobor

După Vecernia din seara de 13 octombrie, când 16 preoți au slujit în Parohia Cornetu, la slujba din ziua hramului au venit nouă preoți care au slujit alături de părintele paroh Florian Stan și părinte slujitor Casian Dabija. Conduși cu multă evlavie și mult har  de părintele slujitor Aurel Niculae, de la Parohia Mărcuța din București, i-am revăzut cu bucurie pe preotul Valerie Paul Chiru, de la Parohia Visarion, București, preotul paroh Gheorghe Gheran și preotul Ioan Cătănescu, de la Parohia Sf. Dumitru-Bragadiru,  preotul Nicolae Dorin Gheorghe, de la  Parohia Sfântul Apostol Andrei-Bragadiru, preotul Marin Daniel Tudose, de la Parohia Ordoreanu Nou, pr. Gheorghe Valentin Voinea, de la Parohia Buda, alături de părintele Ioan Viorel Petcu, de la Capela C. Izv. Nou.

 Pilda vieții Cuvioasei Parascheva

Amintind faptul că, nu întâmplător, Biserica a rânduit ca Sfânta Evanghelie după Marcu să fie citită în ziua praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva, părintele Aurel Niculae a rostit cuvânt de învățătură pentru credincioșii din biserică: „În fiecare an s-a vorbit despre cuvioasa noastră Maică Parascheva, care a avut o viață deosebită, iar copiăria ei a fost amestecată între credință și necredință din  partea părinților săi. Lupta aceasta între credință și necredință într-o familie se observă  și în zilele noastre și, în majoritatea cazurilor, vorbim despre necredință totală în familie. Formalismul de care noi dăm dovadă în zilele acestea era străin în vremea Maicii Cuvioase Parascheva. Credința ei a fost atât de puternică, cultivată de bunica și mama ei, încât, la un moment dat, când la 12 ani a început să priceapă lucrurile altfel, l-a întrebat pe duhovnic ce înseamnă lepădarea de sine. Și când a înțeles că prin lepădarea de sine se înțelege smerenia, adică, mărturisirea cu toată puterea a credinței tale și faptul că întreaga noastră existență se datorează lui Dumnezeu. Oricât ne-am strădui noi să dăm dovadă de personalitate, facem fapte, câteodată faptele noastre nu sunt cele mai de cinste. Atunci când suntem mândri și ne comportăm cu vanitate, atunci când desconsiderăm pe aproapele nostru, fie că este sărac, fie că intelectual, nu corespunde marii noastre priceperi, săvârșim un păcat. Atunci când facem lucrurile pripit și nu avem răbdare, atunci facem un păcat. Relația dintre oameni trebuie să se bazeze pe iubire. Spuneam că ne numim robii lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu ne numește în nicio Sfântă Evanghelie pe noi robi. Pe cei care-L iubesc pe El, îi numește Dumnezeu prieteni, îi numește Dumnezeu aproapele meu. Robia între oameni, cu atât mai mult, nu trebuie să existe. Slugărnicia este o stare prin care recunoaștem puțina noastră putere de a face ceva în viață. Dar nu este o stare de permanență, ci una de excepție.

Și noi, în această comunitate, suntem ocrotiți de Cuvioasa Parascheva și simțim această mângâiere prin faptul că această comunitate se strânge ca puii pe lângă cloșcă, pe lângă biserică și Cuvioasa Maică Parascheva. Pilda vieții ei să fie un exemplu de urmat în viața noastră. Exemplul bunicii și mamei ei să fie un exemplu  pentru toate bunicile și mamele care au de crescut copii și pe care trebuie să-i facă să înțeleagă ce înseamnă iubirea față de Dumnezeu, respectul față de aproapele, față de cei bătrâni, ce înseamnă să se roage, să facă binele, amintindu-le mereu că după exemplul Cuvioasei Parascheva trebuie făcut acest lucru. Fie ca Maica noastră Parascheva  să reverse rugăciunile sale pentru noi în permanență și Dumnezeu să ne ocrotească cu harul Său cel dumnezeiesc. Amin!”

 

Mulțumirile părintelui Florian Stan

Și a luat cuvântul și bunul părinte Florian Stan pentru a mulțumi tuturor celor care au participat ca hramul Cuvioasei Parascheva să se desfășoare în bune condiții și conform tradiției religioase. „Sunt emoționat vorbindu-vă, pentru că ne aflăm într-un moment ani­ver­sar care adaugă încă un an la slujirea preo­țească. Simțind ocrotirea ce ne-o poartă Sfânta Cuvioasă Parascheva, mulțumesc autorității locale, reprezen­tată aici de primarul Adrian Stoica și viceprimarul Ion Stanciu, de membrii Consiliului local pe care îi văd prezenți pentru tot sprijinul oferit din 2010 încoace, de când s-a construit Așezământul social pastoral, Capela parohială cu hramul Învierea lui Lazăr, care este în plin proces de împodobire de către pictorul Valeriu Stoica. Însă, lucrările au fost posibile și datorită bunăvoinței conducerii IPTANA SA și a diviziei de proiectare, cu toți colaboratorii care ne-au acordat sprijin în proiectare și studiu tehnic pentru lucrările de renovare din primăvara 2016, care vor începe  la biserică. Se cuvin mulțumiri comitetului parohial, tuturor sponsorilor, bucătarului Corneliu Marian Olaru, Poliției și Jandarmeriei Ilfov, care au fost și sunt alături de noi”, a precizat preotul paroh.

 

Peste 400 de pachete

Finalul Sfintei Litur­ghii a adus și bucuria îm­părțirii a  peste 400 de pachete credincioșilor cor­­nețeni care, după ce au fost miruiți de părintele Casian Dabija, au primit un consistent pachet, într-o ordine asigurată de plutonierul major Cătălin Dinu și subordonații de la Jandarmeria Ilfov. Și pentru că ne pregătim pentru sărbătoarea Sfântului Mucenic Dimitrie, de pe site-ul parohiei Sf. Dumitru din Bragadiru am luat acest sfat: „Plecaţi, întotdeauna, din Biserică cu o învăţătură pentru viaţa dumneavoastră, pe care să o înfăptuiţi chiar din acea zi şi spuneţi şi altora ce aţi învăţat.” Iar învățătura de la hramul Parohiei Cornetu, desprinsă din Sfânta Liturghie și cuvintele de învățătură rostite, pe care o spunem și altora este că toate se datorează lui Dumnezeu.