Incendiul de la clubul Colectiv

Executivul a hotărât luni, în cadrul unei ședințe extraordinare, acordarea unor ajutoare pentru familiile victimelor tragediei petrecute pe 30 octombrie la clubul Colectiv, din Capitală. Ajutoarele vor fi acordate atât familiilor celor internați în străinătate, cât și rudelor pacienților spitalizați în România.

Potrivit premierului interimar, Sorin Cîmpeanu, familiile victimelor care au fost transferate în spitale din străinătate vor primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de lei pentru cazare, masă şi alte cheltuieli, şi 1.500 de euro pentru transport. „Mai exact, este vorba despre acordarea cu titlu de ajutor de urgenţă a unei sume de 7.500 euro lunar, fundamentată prin 30 de zile a câte 200 euro pe zi, acordaţi pentru cazare, masă şi alte cheltuieli ale membrilor familiilor victimelor. În momentul de faţă, avem 30 de victime internate în spitalele din străinătate, la care se adaugă 1.500 euro cheltuieli de transport”, a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.

 

 Plata – în 5 zile de la solicitare

Primul-ministru interimar a mai precizat că plata acestor sume urmează să se facă în maximum 5 zile de la primirea solicitării, adăugând că au fost înregistrate mai multe solicitări din partea familiilor pacienţilor transferaţi în străinătate, precum şi solicitări din partea familiilor celor 83 de pacienţi care sunt acum internaţi în spitalele din ţară. Rudele pacienţilor internaţi în spitale din Capitală vor primi, la rândul lor, 6.000 de lei pe lună, iar banii vor fi daţi pe toată durata spitalizării. „Pentru aceştia se acordă un sprijin tot cu titlul de ajutor de urgenţă în valoare de 6.000 lei pe lună, deci 200 lei pe zi pentru cheltuieli de cazare şi masă şi alte cheltuieli”, a explicat Cîmpeanu. Potrivit premierului interimar, aceste sume se acordă pe toată durata spitalizării, începând cu ziua în care au fost internate victimele şi în funcţie de numărul de zile de spitalizare, indiferent care este perioada.

 

Fonduri de 250 de milioane de euro

 

Pentru plata acestor ajutoare, Executivul estimează că va fi nevoie de o sumă de 1,145 miliarde de lei, adică mai mult de 250 de milioane de euro. Cîmpeanu a mai subliniat faptul că există disponibilitatea financiară pentru plata acestor ajutoare și că, „nu sunt niciun fel de emoții pe acest palier”. El a mai precizat că acest sprijin este posibil să fie acordat din Fondul de rezervă al Guvernului.