Comisarul șef Mirel Mindinică, de la Secţia 11 Poliţie din București, a fost reţinut de DNA, după ce a fost prins luând mită 190 de lei de la un suspect de furt calificat, de la care anterior ceruse un bax de vin, un bax de apă minerală și 15 fripturi, pentru a-i soluţiona favorabil dosarul.

 

„Întrucât nu avea banii necesari cumpărării acelor produse, martorul denunţător i-a înmânat inculpatului suma de 200 lei, urmând ca peste câteva zile să-i mai remită 500 lei“, au explicat procurorii DNA.