Organizația Salvați Copiii a lansat, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită pe 20 noiembrie, o amplă campanie de promovare a liniei telefonice Help-Line – 0800.070.040 și a platformei www.copiisinguriacasa.ro. Cele două instrumente (telefon și platformă online) sunt dedicate părinților și copiilor afectați de migrația economică, persoanelor în grija cărora rămân copiii, dar și specialiștilor din domeniul protecției copilului și educației sau altor persoane interesate.

Help Line 0800.070.040 este un număr apelabil gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă.

De luni până vineri, în intervalul orar 9.30-17.30, un psiholog și un consilier juridic oferă consiliere pe teme psiho-sociale și juridice persoanelor interesate.

 

Iar platforma online www.copiisinguriacasa.ro include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniu, dar și copiilor, precum și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor Salvați Copiii, care vor oferi în timp util răspunsuri prin e-mail.