Peste 20 de ONG-uri au cerut întreruperea dezbaterilor pe proiectul de modificare a Codului Rutier, de la Senat, pentru a permite specialiştilor care lucrează la Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) să prezinte propunerile lor, după ce au analizat traficul din cele mai mari oraşe din ţară.

Având în vedere prerogativele preşedintelui în ceea ce priveşte medierea între actorii sociali, precum şi portofoliul ministrului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, organizaţiile semnatare au solicitat sprijinul celor două instituţii pentru a coordona eforturile de informare şi dezbatere publică cu privire la PMUD.

„Pentru a facilita implementarea cât mai rapidă a PMUD este necesar ca modificările aduse OUG195/2002 să se facă în acord cu dezbaterile ce vor urma analizei documentelor elaborate de specialiştii contractaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Faptul că în Senatul României se discută o modificare a Codului Rutier chiar înainte ca experţii să definitiveze documentele PMUD este o cauză a lipsei de comunicare între instituţii şi a lipsei consultărilor reale“, spun ONG-urile.

Reprezentanţii societăţii civile mai arată că ar fi oportun ca documentele elaborate de cei peste 100 de specialişti să fie explicate tuturor actorilor interesaţi, astfel încât aceste schimbări să fie înţelese şi dezbătute în detaliu, înainte ca Planurile de Mobilitate Urbană Durabile să fie adoptate.

„Apoi, după ce principiile şi argumentele aces­tui tip de planificare au fost înţelese, pot începe dezbaterile pe tema mo­dificării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“, mai spun ONG-urile.

 

Atenție la șofatul agresiv!

Un număr de 40 de aleși din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea și sancţionarea șofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente. Propunerea legislativă prevede, la art. 136, obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria „șofat agresiv“.

Sancţiunile se înăspresc pentru efectuarea unor manevre interzise, asociate comportamentului agresiv în trafic, cum ar fi: deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens; efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; frânarea bruscă la revenirea pe bandă, imediat după ce conducătorul unui vehicul a efectuat o depășire a unui vehicul, de natură a-l determina pe conducătorul acestuia din urma să schimbe brusc direcţia de mers sau să frâneze excesiv pentru a evita impactul; depășirea neregulamentară a unei coloane oprite formată din vehicule obligate să oprească la pătrunderea într-o intersecţie, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în alt caz de forţă majoră, în scopul de a plasa vehiculul în partea din faţă a coloanei.

În astfel de cazuri, șoferii riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte amendă, respectiv între 630 și 840 de lei) și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.