Primii 62 de bogați din lume dețin o avere cât jumătate de omenire

3,5 miliarde de persoane din lume au acumulat, în total, o avere egală cu cea deținută de primele cele mai bogate 62 de persoane de pe glob. Bogăţia acestor 62 de persoane – dintre care 53 sunt bărbaţi – a crescut cu 44%, începând din 2010, în timp ce cea a celor 3,5 miliarde de persoane cele mai sărace a scăzut cu 41%, precizează un studiu Oxfam International, o confederație de 17 organizații din lume care se ocupă de problema sărăciei. Jumătate dintre acești „superbogaţi” provin din Statele Unite, 17 sunt originari din Europa, iar ceilalţi din ţări precum China, Brazilia, Mexic, Japonia și Arabia Saudită. Aproximativ 7.600 de miliarde de dolari deţinuţi de aceste persoane sunt plasaţi în paradisuri fiscale.

 

România – locul III la creșterea lucrărilor în construcții

O statistică Eurostat arată că România se plasa, în luna noiembrie a anului trecut, pe locul III în UE, după Slovacia și Suedia, în ceea ce privește avansul lucrărilor de construcții, comparativ cu perioada similară din 2014. La nivelul Uniunii Europene, lucrările de construcții au crescut, în noiembrie, cu 1,9%, iar în zona euro s-a înregistrat un avans de 2,1%. În rândul statelor membre, lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri în Slovacia (16,9%), Suedia (10,7%), România (6,8%) și Slovenia (6,1%), iar cel mai semnificativ declin în Portugalia (minus 4,5%) și Polonia (minus 1,9%).

Record de pasageri la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Traficul aerian de pasageri a atins, în 2015, un nou record, față de anii precedenți. Astfel, Compania Naţională Aeroporturi București (CNAB) a înregistrat, anul trecut, pe cele două aeroporturi pe care le administrează, Henri Coandă (Otopeni) și Aurel Vlaicu (Băneasa), un număr record de 9,28 milioane pasageri, în creștere cu 11,6%. Cele două aeroporturi au înregistrat, totodată, 108.566 de mișcări aeronave (aterizări și decolări). Din total, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă București s-au înregistrat 9,27 milioane pasageri și 97.218 de mișcări de aeronave. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă București operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

 

Complexul  rezidențial Cosmopolis se extinde

Dezvoltatorul proiectului rezidenţial Cosmopolis, din comuna Ștefăneștii de Jos, intenționează să investească, în 2016, circa 20 milioane euro pentru a construi 500 de apartamente și vile în cadrul proiectului. Totodată, Opus Land Development se va axa și pe continuarea dezvoltării infrastructurii generale, cel mai important obiectiv fiind un strip mall cu o suprafaţă închiriabilă de 3.500 de metri pătraţi. De asemenea, Centrul comercial va avea un supermarket Carrefour, cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, un magazin miniPrix și trei restaurante. Cosmopolis are în prezent 2.100 de locuinţe finalizate, cu peste 3.700 de locuitori.