«Consiliul Elevilor din Liceul Teoretic “Traian Lalescu” din comuna Brănești, jud. Ilfov, vă invită, joi, 10.03.2016, ora 16:30 la Căminul Cultural din localitate, să luați parte la Ediția inaugurală a spectacolului – concurs pentru elevi Tradiții de primăvară», scria pe invitația trimisă redacției. Păi, cum să nu te duci?

Text: Cristina Bunea

Panglici multicolore

Sala Căminului Cultural era arhiplină, vineri după amiază, căci elevii de la „Traian Lalescu” neimplicați direct în spectacol veniseră să-și susțină colegii. Directorul liceului, Dan Dumitru Nicolau și directorul adjunct, Dan Duțoiu, coordonau juriul organizat de coordonatorul spectacolului, profesoara Ionica Drăghici. De la Alexandra Ciontolac, președinta Consiliului Elevilor, am aflat semnificația buchetului de panglici multicolore pe care invitații l-au primit la intrare, aceea a toleranței. Buchetul atestă că, deși diferiți, pășim pe același pământ și ne încălzește același soare.

 

Copiii „altfel”

Emilian Bratosin din clasa AXU este manager al firmei de exercițiu FE Hyphen SRL, care are ca obiect de activitate editarea revistei Brătin. Iar Brătin a câștigat primul loc la Târgul Național al Firmelor de Exercițiu de la Straja, în 2015, pentru originalitate și creativitate. Cum a fost posibil ca elevii de la Lalescu de Brănești să producă o asemenea revistă? Ne-a spus Bianca Macovei, reprezentanta partenerilor în proiectul firmelor de exercițiu, Editura Sigma: „Elevii de la Brănești s-au dovedit a fi tot timpul în alt fel. Profesioniști în ale editării, au rămas uimiți de felul în care arată revista Brătin, realizată de elevii de la Lalescu.”

 

Dans, muzică, teatru

 

Un program foarte dens a fost pregătit pentru această primă ediție a Tradițiilor de primăvară. Ansamblul Izvorașul, coordonat de profesoara Rodica Crivăț, a adus și niște frumoase măști, pe care le-au purtat membrii ansamblului, apoi Sf. Petru și Dumnezeu ne-au amuzat în sceneta Prolog, despre Dragobete au cântat elevi din clasele V-XI, pentru ca apoi, peste câteva dansuri, să ne povestească despre 1 Martie. Invitații din spectacol nu au venit de departe, ci de la Pantelimon și s-au dovedit a fi vechi prieteni ai Jurnalului de Ilfov, formația Bum-bum și coregraful lor, Maricela Alexa. Finalul serii a fost rezervat zilei de 8 Martie și astfel rolul Tradițiilor de primăvară s-a conturat frumos, după Dragobete și 1 Martie. Ingenioasă ideea de a-i mobiliza astfel pe copii, felicitări!