Concordia Chiajna, neînvinsă în play-out

Concordia Chiajna și FC Voluntari, ilfovenele din Liga I, fac dovada unui reviriment neașteptat, iar „vulturii” par să fi prins literalmente, aripi. Gruparea din Chiajna este fără înfrângere, în cele trei meciuri pe care le-a disputat până acum în play-out, și se situează, deocamdată, pe un loc care o scapă de retrogradare.

Așa cum spuneam anterior, noile achiziții ale Concordiei confirmă, meci după meci. Atât Obodo, dar mai ales Milevsky își fac pe deplin datoria, acesta din urmă fiind autorul a 4 goluri, în trei partide. Metamorfoza grupării din Chiajna este totală, iar Adrian Falub face minuni.

 

FC Botoșani, învinsă la scor de forfait

Concordia Chiajna a câștigat, sâmbăta trecută, cu scorul 3-0, meciul din deplasare cu FC Botoșani, în etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1 la fotbal. Golurile au fost marcate de Milevsky (în minutele 8 și 70-din penalty) și Obodo (minutul 88). În urma acestei victorii, cum spuneam, Concordia a urcat de pe locurile care duc la retrogradare și se situează pe 5, cu 16 puncte, la egalitate cu cealaltă ilfoveană, de pe locul 6 – FC Voluntari, dar cu un golaveraj mai bun. Falub a „ermetizat” apărarea, folosind trei fundași centrali, formulă care se deosebește extrem de eficientă, lucru dovedit de faptul că echipa nu a mai primit gol, în ultimele 4 meciuri disputate. „Sunt fericit pentru că am câștigat pe un teren pe care se câștigă greu puncte, împotriva unei echipe care joacă foarte bine acasă. Din punct de vedere defensiv, am fost foarte bine organizaţi, am făcut un joc tactic foarte bun. O primă repriză în care am dat un gol dar, după ce am recuperat mingea, am suferit puţin, și o a doua repriză în care am profitat de spaţiile pe care ni le-au lăsat și am reușit să mai marcăm. Este o victorie meritată deși poate că scorul este puţin exagerat. Pot să felicit jucătorii, pentru că în ultimele meciuri au dat dovadă de spirit și determinare”, a spus Falub, după meci. În runda a patra a play-out-ului, Concordia urmează să întâlnească, pe teren propriu, pe CSMS Iași.

 

„Ganezul” – înjurături ca la ușa cortului!

O victorie prețioasă au reușit și „marinarii” lui Ionel Ganea. FC Voluntari a smuls trei puncte, în deplasare, 1-0 cu CSMS Iași. Unicul gol al meciului a fost înscris în minutul 10 de Adrian Bălan, la o pasă primită din partea lui Achim, în urma unei centrări a lui Kone. În continuare, ilfovenii s-au baricadat în apărare și au rezistat asaltului ieșean. Un merit deosebit pentru această victorie îi revine și portarului Nicolae Calancea, care a debutat cu această ocazie în poarta lui FC Voluntari. El a reușit, în prima repriză, trei parade senzaționale, care au păstrat „virgină” poarta ilfovenilor. Gazdele au avut șansa să egaleze în prima repriză, dar au irosit o lovitură de la 11 metri, scoasă de Andrei Cristea. Din păcate, performanța „marinarilor” a fost umbrită de ceea ce s-a întâmplat, după meci, când tehnicianul Ionel Ganea a gresat verbal o ziaristă de la Look TV, folosind un limbaj sub orice critică. În urma acestei altercații, conducerea clubului FC Voluntari a condamnat „evenimentele grobiene” și a decis sancționarea „Ganezului” cu „suma de 5.000 lei și acordarea unui ultim avertisment”, potrivit unui comunicat al acestei conduceri.