Biserica Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae, din satul Slobozia, este unul dintre minunatele lăcașe de cult care înfrumusețează comuna Clinceni. Printr-o slujbă impresionantă, săvârșită de un ales sobor de preoți, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, sâmbătă, sfântul lăcaș a îmbrăcat o haină nouă, cea a resfințirii și binecuvântării divine.
Mai frumoasă ca oricând, sâmbătă, 14 mai, Biserica Slobozia din Clinceni, închinată Sfântului Ierarh Nicolae și păstorită de preotul paroh Paul Alexandru Tudor, și-a primit rugătorii la slujbă, în straie noi, în chip luminat. Năruită de vitregiile vremii, biserica ridicată de moșierul Gheorghe Bălteanu împreună cu familia sa, între anii 1820 – 1835, a fost restaurată complet de primarul Adrian Budeanu, consilierii locali și de alți câțiva oameni, buni la suflet și drepți în credință. Pe fundalul împletirii armonioase a vechiului cu noul, astăzi, sfântul lăcaș se înalță semeț, ca unul dintre cele mai prețioase valori arhitecturale care conferă unicitate, splendoare și însuflețire așezării domnești de la Clinceni.
Un izvor nesecat de liniște și speranță
După mai bine de cinci ani în care a trecut prin ample lucrări de restaurare, reabilitare și modernizare, Biserica Parohiei cu hramul Sfântului Nicolae, din Clinceni, a redevenit un nesecat izvor de liniște, speranță, sănătate sufletească și trupească, pentru creștinii locului. Sâmbătă, cu mic, cu mare, credincioșii satului Slobozia au gustat, din plin, bucuria și emoțiile inegalabile ale unei slujbe deosebite. Oficiată de un sobor condus de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, slujba înălțătoare a umplut sufletele rugătorilor cu alese bucurii duhovnicești. Din soborul slujitor au făcut parte și preotul Cristian Preda, Secretarul Protopopiatului Ilfov Sud, preotul Paul Alexandru Tudor, parohul bisericii proaspăt resfințite, clerici delegați ai Patriarhiei Române și preoți de la parohiile învecinate. Ca într-o zi de mare sărbătoare, cântările preoților au fost împodobite de glasurile minunate ale membrilor Grupului Psaltic Tronos, al Catedralei Patriarhale.
Așa cum i-a obișnuit pe credincioșii ortodocși de pretutindeni, la finalul rânduielilor bisericești, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a împărtășit gândurile sale bune și frumoase tuturor celor care au asistat la slujbă. Cu o dragoste de Dumnezeu, neclintită, cu iubirea-i de oameni și de frumos, Preasfințitul Părinte, i-a îndemnat pe credincioși să poarte mereu haina credinței. În cuvântarea sa de suflet, le-a vorbit oamenilor despre iubirea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos și despre modul în care noi toți putem să împărtășim aceeași iubire, prin faptele noastre bune. Și ne-a dat nouă, tuturor, încă o frumoasă lecție despre îndreptarea inimii spre Dumnezeu, spre aproapele nostru și spre noi înșine, spre iertare și iubire, cele mai înalte virtuți duhovnicești. “Un sat, oriunde ar fi el, este frumos și binecuvântat dacă are în el un lăcaș de închinăciune. În mod fericit, în acest lăcaș, avem o biserică restaurată, înfrumusețată și închinată Sfântului Ierarh Nicolae, mare iubitor de Dumnezeu, ocrotitor al copiilor, bolnavilor, bătrânilor și ajutător al oamenilor necăjiți. Și doar aici suntem în comuniune cu Dumnezeu, Hristos e permanent aici. Biserica este scăldătoarea în care ne vindecăm și ne primenim sufletele. De aceea, venirea la biserică este esențială și trebuie înfăptuită cu o dorință a inimii. Așa cum biserica dvs. avea nevoie de o restaurare și o reînnoire pentru că era grav afectată de trecerea timpului, cu zidurile crăpate, cu pereții acoperiți de o pictură ștearsă și întunecată de praf, așa și sufletele dvs. au nevoie de o curățire care se poate face numai prin dreaptă credință, prin iubire și fapte bune. Singurul lucru pe care-l vom lua cu noi este fapta bună. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra parohiei dvs., preotului paroh pentru osteneala lui de a vă înfrumuseța biserica, primarului Adrian Budeanu, angajaților Primăriei și Consiliului Local care arată întotdeauna o dragoste aparte pentru Dumnezeu, pentru biserică și pentru dvs., drept măritori creștini! Vă mulțumim și ne arătăm recunoștința față de toți cei ce ați trudit la reînnoirea frumuseții așezării sacre”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în cuvântarea sa.
Distincții pentru binefăcătorii bisericii
Părintele Timotei a venit încărcat cu distincții pentru binefăcătorii parohiei. Ca o recunoștință pentru strădania de a le asigura rugătorilor toate cele de trebuință în biserică, preotul paroh a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Primarului comunei i-a acordat Ordinul Sanctus Stehpanus Magnus, iar membrilor Consiliului Parohial și celorlalți oameni de bine le-a oferit diferite distincții onorifice. Toate, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La rândul său, preotul paroh Paul Alexandru Tudor i-a oferit Preasfințitului o icoană a Sf. Nicolae, care să-l ocrotească permanent și să-i amintească de evenimentul istoric din satul Slobozia, al comunei Clinceni.
Parohia Slobozia răspunde nevoilor comunității
Ca un bun gospodar, edilul Adrian Budeanu aproape că a transformat Parohia cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, într-un superb ansamblu mănăstiresc. Din dorința de a le oferi credincioșilor satului un lăcaș consolidat și frumos aranjat, în care să se reculeagă în tihnă, în condiții cât mai bune, începând cu luna martie a anului 2010, împreună cu membrii Consiliului Local, a demarat ample lucrări de restaurare și extindere a lăcașului. În toți acești ani, la biserică au fost realizate lucrări de reabilitare, consolidare, modernizare și refacere a picturii. Pentru a veni și mai mult în întâmpinarea nevoilor sătenilor, au fost înființate capela, trapeza și centrul social pentru organizarea diverselor evenimente. Astăzi, la această parohie se desfășoară o bogată activitate pastoral-misionară, culturală, educativă ș.a.m.d. Săptămânal, au loc întâlniri și discuții cu tinerii privind viața duhovnicească, jocuri și excursii cu copiii. Elevii care provin din familii fără posibilități financiare, fac meditații gratuite. Amenajările peisagistice ale curții așezământului sfânt reprezintă un mod natural și frumos de a păstra intacte pacea, liniștea și bucuria, în sufletele vizitatorilor.