Afumăţeni, meritaţi tot ce e mai bun
Faptele bune se află mereu în lumina sufletului. Dar şi a destoiniciei harnice. Forţa lor construieşte cinstit actualitatea. Ca afumăţeni, ştiţi foarte bine asta. E evidentă suma considerabilă a reuşitelor din ultimii opt ani ai comunităţii voastre. Calitatea vieţii a căpătat standarde moderne. Sigur, dezvoltarea unei comunităţi nu se petrece peste noapte. Şi nici nu poate cuprinde totul, dintr‑odată. Ci e un proces de creştere, în timp. E extraordinar însă ce descoperi atunci când aduni faptele şi le repartizezi pe anii în care s-au înfăptuit. Surprize? În continuare.
Toate care vor urma fac parte din decontul administraţiei locale, al echipei conduse de edilul Gabriel Dumănică, în faţa cetăţenilor. Aidoma principiului şi structurii unui om de acţiune: „Aţi putea obosi uitându-vă şi urmărind ce fac. Dar n-am de gând să renunţ la fapte”.
Despre toate am scris pe larg în ziarul nostru, la timpul cuvenit. Acum, însă, a venit momentul unui bilanţ al celor două mandate ale primarului. E rodul parteneriatului onest dintre cetăţeni, şcoală, biserică, primărie, Consiliu Local – cu beneficii esenţiale şi vizibile pentru comunitate.
Două, de început
Sunt izbânzi peste neputinţele trecutului, în care nu s-a întâmplat nimic. Iată două exemple remarcabile, din zeci şi zeci, ale prezentului. Primul: în comună, între 1990 şi 2008 au fost asfaltate doar 7 străzi. Şi fără ca ele să aibă toate utilităţile. Aşadar, în 18 ani – numai 7.
Şi acum, atenţie, din 2011 până acum, asfaltările au acoperit 41 de artere stradale. În numai 5 ani.
Al doilea: în 2008, în Afumaţi nu exista niciun parc, sau spaţiu verde amenajat pentru agrement! Erau numai câteva locuri de joacă ale copiilor, la grădiniţe. Odată cu acel an, au început transformările. Primarul Gabriel Dumănică, susţinut de Consiliul Local, a demarat în forţă schimbările în peisagistica urbană a comunei, modernizând-o substanţial. Azi există patru parcuri mari pentru joacă, agrement şi relaxare, două zone verzi pentru odihnă şi recreere, patru terenuri de sport, cu nocturnă, ale şcolilor, terenul de fotbal – construit cu tribune, vestiare şi clădire administrativă – al Asociaţiei Sportive. Toate aceste amenajări au apărut în ultimii 7 ani. Ele sunt locuri sigure pentru vizitatori, graţie pazei umane. Zonele au internetul gratuit, asigurat de primărie, prin reţeaua Wi-Fi. În viitorul apropiat, vor fi construite: un teren sportiv în zona Deal şi alt parc, impozant, lângă podul peste râul Pasărea din centrul comunei.
E ceva neclar până acum?
Infrastructura. Realizări şi dinamică
“Nu există locuri ale comunei care să nu intre în proiectele înnoirii civilizatoare. Proiectele sunt întocmite din timp şi acoperă perspectiva execuţiei lor multianuale, până în anul 2018. Unele sunt deja în lucru, altele urmează, fiind în diferite faze de întocmire şi aprobare a documentaţiilor”, a afirmat primarul.
Ca prioritate esenţială a administraţiei locale, în perioada 2011 – 2013 a pornit cea mai mare investiţie realizată vreodată în Afumaţi, pentru dezvoltarea infrastructurii. Realizarea a cuprins lucrări de extindere a reţelei de alimentare cu apă şi hidranţi în zona Deal, canalizare în ariile şos. Găneasa – Moară şi Ştefăneşti – Ograda Ştefăneşti, cu racorduri gratuite la limita de proprietate. Astfel, a fost acoperită toată partea Cartierului de Tineret şi DN 2, până în dreptul societăţii “Ocean Fish”. Noua reţea de apă potabilă a inclus zeci de străzi, cu sute de branşamente gratuite.
Staţia de apă
Gospodăria de apă nr. 2, de pe str. Revoluţiei asigură acum în permanenţă distribuirea apei potabile în toată localitatea. E dotată cu grup electrogen şi instalaţie de clorinare.
În ultimul timp, au fost forate două puţuri de mare adâncime, pentru exploatarea rezervelor de apă freatică. Unul, pe DN 2, în incinta parcului ICIL şi altul, pe str. Prof. Coman Ion (şos. Petrăchioaia).
Reţea de gaze naturale
Sistemul de ramificare a fost extins sau se află în stadiul obţinerii aprobărilor pentru str. Fagului, Frasinului, Iasomiei, Trandafirului, Radu de la Afumaţi, Ion Creangă, Mircea Vodă, intr. Alunului şi Petrăchioaia.
Canalizarea, o problemă stringentă
Între 2011 şi 2013, au fost atacate lucrările megaproiectului de canalizare pe 40 de străzi, cu sute de racorduri gratuite, situate la limita proprietăţilor. Iar finalul lui 2013 a adus mai mult de 30 km ai reţelei noi, faţă de numai 5 km, existenţi în anul 2010. În zonele Ograda Ştefăneşti şi şos. Ștefăneşti, ştiţi străzile, cu siguranţă.
Dar aflaţi că urmează str. Negropontes, D. Cantemir, Vlad Ţepeş, Dacia, Decebal, Domniţa Ralu (parţial), Elena Doamna, Doamna Chiajna, Domniţa Bălaşa, Doamna Stanca şi Belşugului.
În zonele Deal, DN 2, Moara Domnească, Linia de Centură şi şos. Petrăchioaia, lucrările se vor efectua cu fonduri europene, primăria comunei fiind asociată cu CJ Ilfov, în cadrul ADIA. Bugetul necesar execuţiei se ridică la peste 8 milioane de euro.
În împrejurimile Moară şi şos. Găneasa sunt cuprinse str. Mircea Vodă, Baku, Morii, Moldovei, Moineşti, Alunului (parţial), Garoafelor (parţial), Fagului, Murelor, Stejarului, Plopului (parţial), Frasinului, Salcâmului, Caisului, Pinului, Sf. Gheorghe, Teiului, Revoluţiei, apoi intr. Garoaelor, Alunului şi prel. Salcâmului.
Asfalt, ca-n palmă
Încununarea acestei perioade a fost asfaltarea unui număr impresionant de 41 de străzi. Le cunoașteți mai bine decât un reporter de teren. În plus, am făcut nominalizarea lor într-un număr trecut al acestei publicații.
Așadar, să le notăm pe celelalte, care, cu siguranță vă interesează, în perspectiva unui timp apropiat, când vor intra în lucru. Proiectele sunt făcute pentru str. Mihai Bravu, Ștefan cel Mare (1/3), Fermei, Belșugului, Dacia, Domnița Ralu, Negropontes, Decebal, Vlad Țepeș, Dimitrie Cantemir, Nichita Stănescu, Mircea Vodă, Fagului (2/3), Pinului, Sf. Gheorghe, Teiului și Revoluției.
Șanturile betonate, podiștile și trotuarele s-au finalizat pe str. Leordeni, Motrului (parțial), Tufanului, Oituz și Școlii.
Cu numere noi, la poartă
Cu câteva zile în urmă, cu prilejul documentării, primarul Gabriel Dumănică ne-a primit în biroul vicelui Aurel Tudor, unde am purtat un dialog dens, plin de informații. În încăpere, undeva jos, la poalele unui perete se aflau teancuri de tăblițe inscripționate cu numerele poștale ale gospodăriilor oamenilor. Toate, învelite în țiplă, sortate pe străzi.
Primarul a precizat: “Toate imobilele din comună vor avea, în decurs de două săptămâni, montate la case numerele poştale ale adreselor. Noutatea e că aceste numere vor fi inscripţionate și cu numele străzilor. E un lucru civilizat și extrem de util pentru înmânarea corespondenței fiecărui cetăţean. Ca să nu mai vorbim despre orice fel de intervenție rapidă și eficientă, în eventualitatea unui ajutor medical de urgență, sau de intrarea în acțiune a unor echipaje de pompieri sau forțe de ordine. În câteva zile, terminăm și treaba asta“, a spus edilul mulțumit.
Iluminatul public – asigurat 100%
În prezent, alimentarea cu energie electrică acoperă integral necesarul public și al gospodăriilor comunei. Au fost executate extinderi de rețelele electrice cu stâlpi noi și cablări pe străzile care nu aveau montate aceste utilități. Str. Negropontes și Iasomiei vor fi branșate la noua rețea. S-a adăugat și modernizarea sistemului, prin montarea unor transformatoare noi pe șos. Ștefănești, Moara Domnească (în zona Doraly) și pe DN 2.
Transportul public – rezolvat
Primarul Dumănică a semnat în vara anului trecut prelungirea contractului cu RATB. În plus, Consiliul Local a aprobat, la 18 februarie anul acesta, înființarea unei linii gratuite de transport local, numai în interiorul comunei. E un ajutor însemnat, mai ales pentru locuitorii din zonele mai îndepărtate de liniile RATB – Moară și Ograda Ștefănești – aducându-i aproape de stațiile acestor autobuze, unde se pot îmbarca spre Capitală.
Acestui sistem integrat, administrația locală i-a mai adaugat un element esențial pentru familiile cu copii. E vorba despre confortul și siguranța elevilor, în drumurile lor spre instituțiile de învățământ, sau înapoi, către casă. Deplasările copiilor sunt asigurate de serviciile microbuzului școlar, care de ani buni funcționează optim. Și mai e ceva extrem de apreciat de cei mici, mai ales în vacanțe, de sărbători, în tabere sau în orice alte ocazii speciale. Același mijloc de transport le asigură călătoria, bineînțeles în interesul “de serviciu“ al copilăriei minunate și atât de folositoare educațional.
Un final…“de etapă“
Mai sunt încă foarte multe lucruri pe care trebuie să le aflați. Ele vă interesează, pentru că sunt noutățile lunilor ce vin. Dar despre toate acestea, în ediția următoare a acestei publicații.
E cert că perspectiva depăşește prezentul. Mecanismele succesului sunt declanșate și au funcționat ceas, în timpul ultimilor opt ani. Aveți pe cine vă bizui. Pe curând.