Asociația Little Hawks susține educația copiilor de la sate

Cu doar câteva zile înainte de 1 Iunie, Asociația Little Hawks și voluntarii săi, au adus zâmbetul pe buzele elevilor silitori de la Școala “Prof. Ion Ioniță”, din Buriaș. Aceștia le-au dăruit învățăceilor, patru sute de cărți care le-au îmbogățit mica bibliotecă a școlii cu scriitori de marcă ai literaturii române și universale.

Neghiniță, Albă-ca-Zăpada, Colț Alb, Singur pe lume, Nică din Amintiri din Copilărie, Micul Prinț, Cireșarii, Luceafărul, Călin (file din poveste) sunt doar câteva dintre personajele mult iubite care-i vor însoți pe elevii Școlii „Prof. Ion Ioniță” din Buriaș, într-o aventură de poveste. Frumoasa călătorie pe drumul cunoașterii pe care o vor parcurge cei două sute de elevi, le-a fost dăruită de voluntarii Asociației Little Hawks, marți, 24 mai. Spre bucuria elevilor, la biblioteca școlii a ajuns o mașină cu patru sute de cărți din literatura română, universală și dicționare, care au fost donate printr-o acțiune coordonată de Cristian – Vivian Chircu și demarată împreună cu George Petcu și Corado Marius Bolocan. Campania face parte dintr-un lung șir de proiecte care vizează dotarea școlilor de la sate cu materiale didactice în vederea dezvoltării competențelor și abilităților și a prevenirii abandonului școlar în rândul elevilor care provin din familii fără posibilități financiare.

“Mă bucur din suflet că am întâlnit oameni ca dvs., care încă mai iubesc cărțile și mai pun preț pe cultură. Acțiunea pe care ați întreprins-o dvs. este una minunată și foarte utilă pentru copiii de la sate. Elevii din școala noastră aveau mare nevoie de aceste cărți. BiIblioteca școlii noastre și-a mărit fondul de carte cu 400 de exemplare datorită unor oameni deosebiți. Fiți mândri că ați reușit să contribuiți la cultura acestor vlăstare! Dvs. le-ați dat posibilitatea acestor micuți să trăiască mai multe vieți. Vă mulțumim din suflet!”, ne-a spus prof. Eugenia Oprea, responsabilul Școlii “Ion Ioniță” din Buriaș.

“Asociația s-a născut din dorința de a le asigura copiilor, un viitor mai bun, mai frumos, de când fac  primii pași spre școală. Cu ajutorul redirecționării a până la 2% din impozitul anual pe venituri a unor oameni cu suflet, care ne-au înțeles misiunea, am reușit să sprijinim mai multe unități de învățământ. Printre acestea se numără Școala Nicolae Bălcescu, Școala Toma Caragiu, Școala Grigore Moisil, Școala Carol I și Grădinița Nr. 30, toate din Ploiești, Prahova. Acum am reușit să dotăm și biblioteca elevilor din Buriaș, Ilfov. Este o experiență nouă prin care dorim să impulsionăm copiii, să‑i aducem mai aproape de cultură. Scopul nostru este să sprijinim realizarea obiectivelor educaționale, dezvoltarea, modernizarea, în­treținerea bazei materiale a școlilor, sprijinirea acestora în realizarea și îm­bunătățirea continuă a procesului de instruire și educare a școlarilor și  preșcolarilor. Ne dorim să putem susține financiar activități extrașcolare, chiar și educația familiei. Nu trebuie decât ca oamenii să aibă încredere în intențiile noastre bune”, ne-a explicat Marius Cătălin, fondatorul Asociației Little Hawks.

 

Ajutați-ne!  Împreună putem schimba destine        

 

Sperăm și noi, la rândul nostru, că fascinantul univers al cărților, le va deschide noi orizonturi elevilor din Buriaș. Le dorim tuturor, să adune în mintea și în sufletul lor curat, lucruri noi și frumoase care să le aducă bucuria unor rezultate remarcabile la învățătură. Iar dvs., dragi cititori, luați seama că alăturându-vă cauzei nobile a asociație ați putea schimba destinul unui copil la început de drum. Cât vă costă să faceți un copil fericit? Un mic ajutor, orice sumă donată, pentru un copil poate însemna un viitor mai bun, mai sănătos, mai frumos și mai stabil.