Britanicii au dat rău de tot cu mucii în fasole, cu ocazia referndumului pentru Brexit. Dezvăluirile de după scrutinul din 23 iunie dovedesc că întreaga tărășenie a fost gestionată total greșit și că, de fapt, supușii reginei nu prea doreau desprinderea de UE. Ies la iveală tot mai multe fapte care confirmă această afirmație. În primul rând, sunt de acord cu părerea celor care spun că Brexitul a fost, de fapt, maimuța cu care premierul David Cameron și Marea Britanie au vrut să sperie conducerea Uniunii, pentru a negocia o serie de avantaje. Apoi, precum ucenicul vrăjitor, Cameron a scăpat situația din mână, lucru de care au profitat naționaliști extremiști de genul Nigel Farage și al său UKIP. Ulterior referendumului, sondajele sociologice au demonstrat faptul că o bună parte din cei care au votat pentru Brexit habar n-aveau cu ce se „mănâncă” UE. Totodată, cei favorabili desprinderii aveau un nivel redus de educați, spre deosebire de cei care au spus NU Brexitului, reprezentați în proporție de 89% de intelectuali. Și așa a ieșit o mare tâmpenie, pe care mulți britanici o regretă acum, inclusiv dintre cei care au vrut despărțirea de UE. Acum, Marea Britanie este în fața unor pericole unice în istoria Albionului. Pe lângă degringolada economică și financiară care se întrevede la orizont, Marea Britanie este în pericol să-și dea obștescul sfârșit, pentru că Scoția și Irlanda de Nord vor să-și recapete independența și să rămână în interiorul Uniunii. Consecințele, în atare situație, se pot dovedi fatale pentru Regatul Unit, care riscă să se destrame iremediabil. Sub acest spectru înfricoșător, mulți politicieni britanici s-au repliat, au mai îndulcit tonul, și dau din colț în colț în căutarea de soluții, pentru a amâna cât mai mult deznodământul. Uniunea Europeană, însă, nu este de acord (pe bună dreptate), și presează Regatul Unit (deocamdată) să-și facă bagajele cât mai repede, pentru a-și reorganiza treburile, în noua situație. Deocamdată, conducerea Marii Britanii a găsit o chichiță: art. 50, din Tratatul de la Lisabona, care prevede că „orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale”.
În plus, statul care vrea să se retragă trebuie să informeze Consiliul European de intențiile sale. Ori, Cameron a lăsat această sarcină succesorului său. Și, uite așa, britanici trag de timp, doar-doar vor reuși să o dea la-ntors. Între timp, Marea Britanie fierbe. Cîteva milioane de britanici au semnat o petiție în care cer repetarea referendumului. Iar Scoția, la rândul său, vrea să facă același lucru și să reia referndumul de obținere a independenței. Așa că, îți vine să te întrebi: Cât de tâmpit pot fi niște politicieni care iscă o asemenea neghiobie ce pune în pericol existența uneia dintre cele mai reprezentative, pentru civilizație, nații de pe glob. Pe mine, unul, mă depășește ao asemnea gogomănie. Din păcate, chiar dacă britanicii se vor răzgândi și vor găsi o soluție să revină în UE (variantă foarte puțin probabilă) o vor face în genunchi. Dacă nu, Dumnezeu cu mila!
