Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din activități de cercetare și dezvoltare aplicativă sau dezvoltare tehnologică vor fi scutite de la plata impozitului pentru aceste venituri.

Premierul Dacian Cioloș a explicat că, în România, se cheltuiește pentru cercetare și dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puțin decât media europeană. Totodată, prim-ministrul a atras atenția că sectorul de cercetare-dezvoltare din România este încă subdimensionat.

 

„Dincolo de mâna de lucru relativ ieftină pe care România a putut să o ofere în timp, observăm că din ce în ce mai mult sunt solicitați ingineri, specialiști, cercetători, care vin să aducă valoare adăugată investițiilor care se fac în România, în diferite sectoare economice. În același timp, sectorul de cercetare-dezvoltare din țară este încă subdimensionat. De aceea, prin facilitățile pe care le oferim sperăm să stimulăm atât investițiile unor companii private în cercetare-dezvoltare, cât și interesul din partea tinerilor de a se forma și de a lucra în acest domeniu“, a arătat premierul Cioloș.