Nu există un fruct mai potrivit pentru a-ți potoli setea și pentru a te energiza în aceste zile incendiare decât zemosul pepene roșu. Pe lângă faptul că este extrem de răcoritor și are o savoare inconfundabilă, fructul deține și numeroase valențe terapeutice.

În plină vară, pepenele roșu este un răsfăț plin de beneficii. Compoziția chimică bogată în vitamine și săruri minerale esențiale îi atribuie puternice proprietăți atioxidante. Pepenele roșu contribuie la reglarea tensiunii arteriale și la prevenirea bolilor de inimă și vase sanguine. Este bogat în vitamina C, motiv pentru care introducerea fructului în dieta zilnică mărește rezistența organismului la infecții și diverse afecțiuni severe, inclusiv cancerul de prostată. Totodată, este și un excelent detoxifiant și un bun adjuvant în anumite tulburări renale.

Datorită conținutului mare de magneziu, fibre și potasiu, fructul contribuie și la îmbunătățirea memoriei, la combaterea tensiunii nervoase și, implicit, la tratarea insomniilor.

Pepenele roșu are și un puternic efect cicatrizant, fiind indicat în tratarea rănilor. Având un aport caloric scăzut, este recomandat în dietele de slăbit. Datorită cantității mari de apă conținută, fructul hidratează foarte bine organismul și îmbunătățește digestia. Cum să-l consumi ca
să-i păstrezi proprietățile terapeutice? Cel mai bine ar fi să-l mănânci proaspăt, ca atare. Și, evident, preparat sub formă de sucuri naturale, aperitive, salate și diverse produse naturale, răcoritoare.

 

Frigărui cu pepene roșu

Ingrediente:

pepene roșu,

brânză feta,

câteva frunzulițe de mentă.

 

Mod de preparare:

Produsul este un aperitiv extrem de răcoritor și nu necesită coacere pe grătar. Îndepărtează coaja fructului și taie miezul în cubulețe mici. Brânza spal-o bine și porționeaz-o, de asemenea, în cuburi mici. Apoi introdu pe frigărui de lemn câte un cubuleț de pepene, unul de brânză și câte o frunzuliță de mentă, spălată în prealabil.

 

 

Sorbet de pepene roșu

Ingrediente:

o jumătate de kilogram de pepene roșu, 150 grame de zahăr,

zeama de la o jumătate de lămâie.

 

Mod de preparare: Decojește fructul, curăță-l de sâmburi, taie-l bucăți și cântărește-l. Introdu miezul de pepene roșu la blender sau la mixer și mixează-l bine. Sucul obținut pune-l într-o oală încăpătoare cu zahăr. Lasă-l totul pe foc timp de cinci minute până când se topește zahărul, nu mai mult. Apoi lasă siropul la răcit. Între timp, stoarce lămâia și adaug-o peste sirop când acesta este deja rece. Amestecă bine și pune compoziția într-o caserolă pe care să o lași la congelator cam 24 de ore.

 

 

Limonadă cu pepene roșu

Ingrediente:

o jumătate de kilogram de pepene roșu, trei linguri de miere (sau miere după gust), o lămâie verde,

zeama de la o jumătate de lămâie,

frunze de mentă, cuburi de gheață.

 

 

Mod de preparare: Îndepărtează coaja și semințele pepenelui. Miezul taie-l cuburi și pisează-l în blender cu zeama de la o jumătate de lămâie, mierea și gheața. După ce amesteci bine compoziția, toarnă limonada în pahare, taie lămâia verde rondele și pune câte o felie în pahar. Produsul se servește neapărat rece. Pentru ornament poți folosi felii de lămâie, frunze de mentă sau felii de pepene.