Producția națională de energie electrică nu mai poate acoperi consumul țării luni dimineață, astfel că România este nevoită să importe mai multă energie, potrivit datelor în timp real postate pe site-ul Transelectrica, relatează Agerpres.
Astfel, la ora 10:00, consumul era de 9.120 de MW, iar producția totaliza 8.654 de MW. Soldul import-export era pozitiv, adică importurile sunt mai mari decât exporturile, diferența fiind de 475 de MW.
Cele mai mari cantități importate provin din Ucraina (407 MW), Ungaria (145 de MW) și Serbia (125 de MW). Cu Bulgaria, România are un sold negativ, respectiv exporturile sunt mai mari decât importurile.
Producția națională era asigurată de cărbune — 2.642 de MW, hidrocentrale — 2.228 de MW, centrala nucleară de la Cernavodă — 1.370 de MW, turbine eoliene — 123 de MW, panouri fotovoltaice — 199 de MW, biomasă — 47 de MW.