Narcisa Pheres s-a născut în România, dar a reuşit să îşi facă cunoscut numele atât în Japonia, cât şi America, iar asta datorită bijuteriilor gândite de ea. Am terminat Facultatea de Filologie la Universitatea Bucureşti, iar apoi a plecat în Japonia, la Tokyo mai exact, unde și-a continuat studiile.

A lucrat iniţial pentru o firmă de antichităţi, bijuterii şi artă. Era mereu în contact cu pietrele preţioase. Clienţii au început să îi ceară să schimbe designul la unele piese şi aşa a descoperit că îi place foarte mult să deseneze, să creeze bijuterii. Apoi a făcut studii de design şi gemologie.

Astăzi, Narcisa este directorul de creaţie al unei firme de bijuterii japoneze şi locuieşte între Hong Kong şi Tokyo. “M-am adaptat foarte bine la ambele stiluri de viaţă. Nu a fost greu, pentru că trăiesc viaţa de zi cu zi după propriile principii şi valori. Suntem o familie europeană, soţul meu este german”, afirmă Phares.

La petrecerea Harvey Weinstein, ce a fost organizată după ceremonia de decernare a premiilor Oscar, Beyonce a purtat bijuterii de peste 100.000 de dolar,printer care şi un inel creat la comandă de Narcisa Pheres.Piesa, care avea un diamant uriaş sub formă de inimă , a fost estimată la 15.000 de euro.

Bijuteriile Narcisei Pheres sunt astăzi achiziţionate de numeroase celebrităţi din Statele Unite. Michelle Obama a optat pentru un inel realizat din aur alb şi Ice Diamonds, gri şi verzi, pe care l-a purtat la ultimul discurs al lui Barack Obama în calitate de preşedinte al Statelor Unite.

Beyonce, Michelle Obama, Chrissy Meitz, Marcia Gay Harden, Tori Kelly sau Tracee Ellis Ross sunt însă doar câteva dintre personalităţile ce au ales să îi cumpere creaţiile.

Românca crede că tot acest succes pe care îl deține astăzi se datorează gândirii ei pozitive.