Domeniul stomatologiei nu a fost ferit de apariţia a numeroase mituri adânc înrădăcinate în popor. Dacă le iei în serios, cu siguranţă acestea îţi vor pune sănătatea orală în pericol deoarece, ajungi să-ţi neglijezi îngrijirea dentară în mod corespunzător. Dr. Mihaela Dan, medic specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, îţi prezintă în continuare, cele mai comune mituri stomatologice, în care nu trebuie să crezi dacă vrei să te mândreşti cu o dantură frumoasă şi sănătoasă. Iată care sunt acestea!
- „Părinţii mei au parodontoză, voi moşteni şi eu această boală”
Conform medicului specialist, ideea că parodontoza este o afecţiune moştenită de la părinţi este una greşită. „Din punct de vedere statistic, parodontoza, are doar în proporţie de 8% cauză genetică, iar la 80% dintre pacienţi cauza principală este igiena dentară incorectă sau înghesuirile dentare. Cu alte cuvinte, dacă foloseşti o tehnică de periaj greşită, uiţi de folosirea aţei dentare sau nu îţi tratezi înghesuirile dentare eşti mai predispus spre a dezvolta paradontoza, spre deosebire de cei ai căror părinţi s-au confruntat cu această afecţiune”, explică dr. Mihaela Dan.
- „Detartrajul îmi face gingiile şi dinţii mai sensibili”
Unele persoane evită detartrajul considerând că acesta produce sensibilitate dentară sau zgârie smalţul. În realitate însă, acest lucru nu este adevărat, deoarece şansele de detartraj au doar efectul de dislocare a depozitelor de tartru cu ajutorul ultrasunetelor, fără a afecta smalţul dentar. „Este, într-adevăr, posibil să ai o sensibilitate în timpul detartrajului, dar aceasta se întâmplă doar când specialistul îţi îndepărtează tartrul de sub nivelul gingiei, care este extrem de dăunător. În plus, acest efect poate fi redus/îndepărtat prin aplicarea unui spray anestezic. Sensibilitatea apărută după terminarea detartrajului poate avea drept cauză acumularea de tartru în perioade îndelungate de timp, fapt care produce retracţia gingivală, dezgolirea rădăcinii şi, consecutiv, parodontoza. Aşadar, evitarea detartrajului periodic este cauza sensibilităţii dentare şi nu procedura în sine”, spune specialistul ortodont.
- „Nu mă mai spăl pe dinţi acolo unde îmi sângerează gingiile”
Multe persoane evită să folosească periuţa de dinţi în zonele în care gingia sângerează, neştiind că sângerarea este produsă de resturile alimentare şi de placa bacteriană din zona respectivă. „Acest lucru creează un cerc vicios: nu cureţi bine zona, pentru că sângerează, iar gingia la rândul ei sângerează şi mai mult pentru că nu cureţi bine. Prin urmare, este recomandat să insişti cu periajul şi folosirea aţei dentare tocmai acolo unde gingia sângerează. Dacă acest fenomen nu dispare în ciuda unei igiene corespunzătoare, trebuie să faci un control stomatologic pentru depistarea şi înlăturarea altor cauze, printre care s-ar putea afla înghesuiri ale dinţilor, lucrări dentare incorecte care reţin resturi alimentare şi placa dentară, iritante pentru gingie”, adaugă dr. Mihaela Dan.
- „Este mai important să mă spăl pe dinţi dimineaţa decât seara”
Deşi poate că ar fi mai comod să credem invers, cel mai important periaj este cel de seară, deoarece bacteriile se dezvoltă cel mai bine la căldură, întuneric şi umezeală. Dacă bacteriile se hrănesc toată noaptea cu resturile de mâncare rămase între dinţi, acestea se vor înmulţi excesiv, vor descompune mâncarea în acizi şi vor elibera toxine dăunătoare dinţilor şi gingiei. Astfel, riscul de carie, gingivita şi parodontoza creşte foarte mult.
- „Scobitoarea este utilă pentru curăţarea dinţilor”
Deşi este o tehnică destul de comună pentru curăţarea dinţilor, folosirea scobitorilor este extrem de dăunătoare indiferent cu oricâtă blândeţe este aplicată, deoarece răneşte, zgârie şi desprinde gingia de pe dinte. „Dacă foloseşti frecvent scobitoarea, cu timpul vei observa că gingia se retrage, fără a mai putea creşte vreodată la loc. În zona respectivă se vor acumula şi mai multe resturi alimentare şi apare astfel un cerc vicios. În alte cazuri, scobitoarea nu face decât să împingă o parte din alimentele rămase între dinţi, mai adânc sub gingie. Mult mai utilă şi chiar indicată zilnic, înainte de culcare, este folosirea aţei dentare. Dacă o manevrezi cu atenţie, nu-ţi va răni gingia şi-ţi va reduce riscul de carie şi parodontoză”, explică medicul.