Monseniorul Robu a declarat, potrivit Agerpres, că Papa Francisc a primit până în prezent trei invitații de vizitare a României – din partea Președinției, a Patriarhiei Române, precum și din partea Conferinței Episcopilor Catolici.

”Nu știm când va veni, dar suntem aproape siguri că va veni anul viitor. Am putea să vedem legătura care există între vizita Papei și beatificarea episcopilor greco-catolici pentru că nu știm când va veni Sfântul Părinte, dar credem că va fi de acord Suveranul Pontif să facă această beatificare odată cu vizita în România. Eventualele întârzieri în procesul de pregătire a beatificării la Roma pot fi grăbite dacă vizita Papei Francisc va avea un termen exact. Atunci se vor pune de acord ca tot ceea ce înseamnă proces de beatificare să fie făcut într-un timp mai scurt”, a spus arhiepiscopul Robu.

La rândul său, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a precizat că dosarele privind beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici ar trebui să intre curând ”pe masa cardinalilor”.

”Până când nu vor intra pe masa cardinalilor aceste dosare nu putem calcula un timp. Acolo, la Vatican, cauza este în lucru, este vorba despre șapte episcopi, nu de unul, și este foarte complexă, atâta timp cât mai sunt dovezi care apar pentru a demonstra beatificarea. Până nu se încheie această parte nu putem face o previziune”, a afirmat PS Florentin Crihălmeanu.