Obişnuieşti să-ţi laşi maşina oriunde găseşti un loc liber? Dacă membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti vor aproba în şedinţa de joi, 8 iunie, proiectul de hotărâre care reglementează Strategia de parcare, pentru orice abatere de acest gen, rişti să fii sancţionat cu amendă între 500 de lei şi 1.000 de lei.

 

Cazurile în care locurile de parcare publice sunt ocupate abuziv, împiedicându-i pe cei în drept să le folosească, s-au înmulţit nepermis de mult. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii municipalităţii, în urma celui mai recent raport de specialitate. Pentru a respecta drepturile beneficiarilor legal, autorităţile intenţionează să sancţioneze drastic toţi şoferii care parchează abuziv. Mai exact, cu amenzi cuprinse între 500 de lei şi 1.000 de lei.

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat şi pus în aplicare, vei fi amendat pentru:

  • blocarea accesului în parcaj;
  • efectuarea de lucrări de reparații și întreținere a autovehiculului în perimetrul parcajului;
  • amplasarea de dispozitive de menținere liberă a locurilor de parcare;
  • amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București.