Aflat într-un proces intensiv de renovare, Spitalul Clinic Județen de Urgențe Ilfov își schimbă înfățișarea de la o zi la alta, în beneficiul pacienților care îi trec pragul. Deși, teoretic, deservește populația din județul Ilfov, practic, fiind amplasată în inima Bucureștiului, unitatea medicală este luată cu asalt de o mulțime de oameni în suferință. După un an și jumătate de când se află la conducerea Spitalului Județean de Urgențe Ilfov, dr. Patricia Ene poate spune că este mândră că instituția pe care o conduce oferă servicii medicale de elită, unitatea medicală rivalizând nu doar cu clinicile medicale bucureștene, dar chiar și cu cele internaționale.
Articol apărut în nr. 366 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Adresabilitatea a crescut cu o treime într‐un an în Spitalul Județean Ilfov, perioadă în care au fost înregistrați aproximativ 20.000 de pacienți. Creșterea adresabilității este o consecință evidentă a diversificării serviciilor, cumulate cu angajările noi de personal și implicit scăderea timpului de așteptare. Spitalul dispune acum de mai multe paturi, aparatură de ultimă generație, fluxuri și circuite corecte ale pacientului, ale aerului condiționat.
Gradul de satisfacție a pacientului monitorizat, permanent
Gradul de satisfacție a pacientului este monitorizat cu foarte mare atenție, nu este un parametru doar de ochii lumii, pe hârtie. „Există cutia pacientului pe fiecare secție unde, fiecare pacient, la externare, sub protecția anonimatului își spune părerea despre asistența de care a beneficiat. Avem un departament de management al calității, care înseamnă
monitorizarea permanentă a asistenței medicale administrative și a calității serviciilor. Personalul abilitat implementează proceduri administrative, medicale, dirijează acest proces.
La nivelul întregului spital a crescut numărul de angajați cu 11 medici, 83 asistenți medicali, 35 infirmiere, 14 registratori medicali, 6 îngrijitoare, 18 brancardieri, 9 economiști, un consilier juridic, 7 muncitori, 4 kinetoterapeuți, tot ce s-a considerat
necesar pentru buna desfășurare a activității spitalului. Secția de Ortopedie este nou înființată. Nu exista”, ne-a spus managerul Patricia Ene.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov rezultatele sunt evidente. Numărul pacienților a crescut simțitor, iar statisticile demonstrează că oamenii sunt mulțumiți de serviciile medicale de care au beneficiat și transmit mai departe experiențele pozitive trăite.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Ilfov a fost numit în funcție pe 15 februarie 2016. Pentru a obține acreditarea spitalului, care expirase în februarie, odată cu numirea sa în funcție, trebuia să îndeplinească o serie de indicatori pentru Corpul H al spitalului, care a fost reabilitat și dotat printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de aproape 20 de milioane de euro. „Dacă nu realizam acest lucru, eram în pericol de a fi obligați să returnăm banii. O altă sarcină a fost creșterea și modificarea structurii spitalului. Am mărit numărul de paturi, am creat o secție nouă, de ortopedie, și am amenajat un ambulatoriu pentru oncologie, la parterul spitalului. Dar cea mai importantă sarcină au constituit-o
demersurile pentru obținerea acreditării acestui spital, cel mai mare examen pe care îl poate da o astfel de unitate sanitară, la nivel de proceduri medicale și administrare și a unor serii de standarde obligatorii care trebuie atinse”, ne-a spus la acel moment dr. Patricia Ene.
Numeroase specialități disponibile în ambulatoriu
După reabilitarea Corpului H, toate celelalte corpuri de clădiri și pavilioane ale spitalului au intrat în renovare și reamenajare.
Au fost reproiectate și regândite toate circuitele din spital, potrivit normelor. S-a realizat reorganizarea circuitelor deja existente, pentru a ușura accesibilitatea pacientului. Au fost reamenajate secțiile de Ginecologie și Neurologie, fiind asigurat accesul pacienților la lift, pentru a nu mai fi obligați să urce scările.
De asemenea, a fost organizat un ambulatoriu, o policlinică, deoarece cabinetele medicale erau dispersate în tot spitalul. „Acum există o unitate cu o mică recepție unde pacienții se adresează cu bilet de trimitere, medicii au cabinetele lor individuale și deservesc specialități de medicină internă, cardiologie, gastro-enterologie, ORL, obstetrică-ginecologie, neurologie, oftalmologie, chirurgie generală, urologie, ortopedie și traumatologie, recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, dermatologie, endocrinologie, reumatologie, pneumologie, boli infecțioase, nefropediatrie. Există și specialități
care nu au corespondent cu secțiile, cum este endocrinologia, care există doar în ambulatoriu, dar secțiile care există în spital se regăsesc în cabinet.
„Sălile de operație sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, cu aparate radiologice mobile, cu aparate de laparoscopie cu transmisie video, cu integrare electonică, iar instrumentarul este de ultimă generație. Secția de imagistică medicală este dotată cu ecografe, un SPECT CT (computer tomograf specializat pentru scintigrafie – util în oncologie, endocrinologie etc.) și un aparat RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) Toshiba „Titan” de 1,5 Tesla (unitate de măsură a inducției magnetice). În București, mai există doar 2 aparate SPECT CT. Cel de-al treilea se află la noi. De asemenea, un
astfel de RMN se mai află doar la Spitalul Clinic Fundeni și la Spitalul Universitar. Și în privința sterilizării, spitalul beneficiază de aparatură de ultimă generație. Au fost efectuate instruiri ale personalului de către firmele care au furnizat aparatura”, a spus managerul Patricia Ene.
În pavilionul H, funcționează o secție de imagistică medicală, la subsol, o unitate de primire urgențe (UPU), la parter, o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), precum și secțiile de chirurgie, urologie, ORL. Blocul Operator, ultramodern, funcționează la etajul 5. În toate aceste secții lucrează personal cu înaltă calificare. Pentru aceasta a fost angajat, prin concurs, personal de specialitate, medici, asistente, infirmiere. Impresionantă este Unitatea de Primiri Urgențe. Aceleași dotări de primă mână le găsești peste tot. Acum UPU respectă toate normele și standardele specifice acestei activități cu 15 paturi, față de 10, spații, pentru urgențe majore, urgențe minore, ortopedie, consultații specifice.
Singura secție de oncologie din Ilfov
S-a înființat compartimentul de ortopedie – traumatologie și, automat, odată cu înființarea acestei specialități și adresabilitatea s-a diversificat. Vin aici pacienții cu patologie ortopedică din județul Ilfov și nu numai, pentru că spitalul dacă este situat în zona Bucureștiului, până la urmă pacienții vin din toată țara. De asemenea, Spitalul județean Ilfov este singurul din județ care dispune de o secție cu profil oncologic. Spitalul dispune și de o bază clinică pe trei etaje pentru recuperare medicală, cu ultrasunete, drenaj, laser pentru pacienții cu probleme locomotorii, sau cu probleme neurologice, după un accident vascular cerebral. Vin foarte mulți sportivi. Adresabilitatea a crescut, astfel, cu o treime într-un an, înregistrându-se aproape 20.000 de pacienți pe an.
S-a mai făcut amenajarea intrărilor în spital, zugrăvirea holurilor, s-au amenajat serviciile administrative și au fost mutate într-un corp separat de clădire. Aproape toate secțiile din spital au beneficiat fie de o amenajare, fie de o mutare, fie de o creștere a calității spațiilor, a circuitelor. Bineînțeles că planurile sunt mari, de reorganizare a întregului spital și de modificare permanentă și de upgradare a circuitelor pentru pacienți și pentru aparținători. Există un plan ambițios și generos de a le aduce la același standard cu pavilionul H.
Laborator de analize, de ultimă generație Spitalul dispune de un Laborator cu aparatură de ultimă generație. „Ne-am diverisificat palierul de analize noi precum analize de imunologie, anticorpi, HIV, hepatite, electroforeză, hemoglobină glicozilată. Se vor putea face markeri tumorali la nivelul spitalului, Foarte multe se adresează gravidelor, cum ar fi tripul test, markeri specifici pentru ginecologie, iar intenția mea este acreditarea laboratorului, intrarea în contract cu casa de asigurări. Este funcțional, la nivelul spitalului, și este un lucru cu care
mă mândresc”, a menționat dr. Patricia Ene.