Biletele pentru Cupa Mondială de fotbal care va avea loc anul viitor în Rusia vor fi puse în vânzare joi și vor avea prețurile cuprinse între 105 dolari, pentru cele mai ieftine locuri la meciurile din faza grupelor, și 1.100 pentru cele mai scumpe locuri, la finala competiției, a anunțat FIFA.
Forul fotbalistic mondial a precizat într-un comunicat că vânzarea biletelor se va face prin intermediul site-ului său oficial și va fi împărțită în două faze, urmate de o vânzare de ultim moment.
„Am introdus un sistem de ticketing care le va oferi tuturor fanilor o șansă reală de a obține bilete. De-a lungul istoriei, fanii au avut o contribuție importantă la fascinația Cupei Mondiale FIFA”, a declarat Fatma Samoura, secretarul general al FIFA
Trei categorii de bilete vor fi disponibile, cele mai scumpe fiind cele de categoria I, precizează FIFA.
Cele mai ieftine locuri, de categoria a 3-a, vor avea prețuri începând de la 105 dolari, pentru meciurile din faza grupelor, până la 175 dolari, pentru sferturile de finală, și 455 dolari, pentru finală.
Biletele de categoria I vor costa între 550 dolari, pentru faza grupelor, și 1.100 dolari, pentru finala Cupei Mondiale.
FIFA a anunțat, totodată, că va exista o serie de bilete de categoria a 4-a, valabilă doar pentru rezidenții ruși, cu prețuri cuprinse între 1.280 ruble (22,19 dolari), pentru partidele din grupe, și 7.040 ruble pentru finală. O politică similară a fost aplicată de Federația internațională de fotbal și la Cupa Mondială din Brazilia, din anul 2014.
Prima fază a vânzărilor se va desfășura între 14 septembrie și 16 noiembrie, iar cea de-a doua în perioadele 5 decembrie-31 ianuarie și 13 martie-3 aprilie.
Vânzările de bilete de ultim moment vor avea loc între 18 aprilie și 15 iulie, ziua finalei competiției din Rusia.
FIFA a anunțat, totodată, că toți suporterii care vor avea șansa de a obține bilete pentru CM 2018 vor avea nevoie de un document oficial de identitate, cunoscut drept FAN ID, eliberat de autoritățile ruse, pentru a putea asista la meciuri.