Biserica Siliștea Snagovului este unul dintre lăcașele de cult din comuna Gruiu ce împletesc o minunată salbă de așezări sacre străvechi, în zona Ilfovului. Pe 27 septembrie, o mulțime de credincioși ai locului, în frunte cu primarul Ion Samoilă și soția sa, au mers în sfântul lăcaș. Cu laude înaintea Domnului, s-au alăturat preoților slujitori și au făcut ca întreaga așezare să răsune de rugăciuni și cântece de slavă și mulțumire, închinate Sfântului Antim Ivireanul, cărturar și martir ierarh al Țării Românești, sub ocrotirea căruia se află aceștia. Evenimentul a fost un memorabil popas al sufletului și pentru noi, echipa Jurnalului de Ilfov.
Articol apărut în ediția print a Jurnalului de Ilfov, nr. 371
A devenit deja o tradiție ca, în Parohia Siliștea Snagovului, Sfântul Antim Ivireanul să fie cinstit solemn, ca un adevărat păstor de suflete. Ca în fiecare an, și la acest praznic luminos biserica a fost împodobită de sărbătoare. Flori de sezon, decorațiuni și multe obiecte încântătoare, parte a cultului divin, ne-au introdus în atmosfera sfântă și pură a lăcașului, încă de la primii pași făcuți în biserică. Fiecare colț al lăcașului simboliza bunătatea Cerească, dreapta credință. Așa cum și-a obișnuit credincioșii dintotdeauna, părintele Daniel Avram, parohul bisericii, ne-a întâmpinat cu dragoste pe toți cei ce ne-am alăturat preoților în rugăciune și, împreună cu soborul slujitor, ne-a dăruit momente de mare bucurie duhovnicească.
Părintele Daniel Avram, parohul Bisericii Siliștea Snagovului: „Sfântul Antim Ivireanul a dorit să scoată oamenii din păcat, să-i aducă la Hristos”
Înălțătoare prin solemnitatea, frumusețea și cuvintele de înțelepciune, slujba ne-a adus nouă, rugătorilor, o dumnezeiască mângâiere sufletească. Iar Sfântului Antim Ivireanul, predicatorului, cărturarului, ctitorului de biserici și apărătorului Ortodoxiei, un pios omagiu. „Suntem datori să-l cinstim în chip deosebit pe Sfântul Antim Ivireanul deoarece a fost un mare moralizator, a dorit să scoată oamenii din păcat, să-i aducă la Hristos. A fost atent la nevoile credincioșilor pe care i-a păstorit cu cele mai înalte virtuți, înscriind pagini deosebite în istoria Bisericii noastre. A fost bun român și și-a investit tot ce a avut în poporul și în cultura noastră. Important este ca oamenii să perceapă acest mesaj, iar praznicul să rămână o simplă sărbătoare”, ne-a spus părintele paroh, Daniel Avram.
A fost un model de cultură și spiritualitate pentru poporul român
Așadar, Sfântul Antim Ivireanul a strălucit ca un luceafăr și, îndeletnicindu-se cu rugăciuni, milostenie și o viață duhovnicească, a fost iubit și prețuit de poporul român, ca un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Înzestrat cu însușiri atât de rare, deși venise tocmai din îndepărtata Georgie, el a devenit cel mai de seamă ierarh al Țării Românești. Apoi, toată comunitatea creștină din Siliștea Snagovului și-a dorit să-l aibă ca sfânt ocrotitor. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, biserica din Siliștea a primit acest hram în urmă cu doi ani, când a fost resfințită după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.
Moștenim un adevărat tezaur de la mitropolitul de origine georgiană
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești (1708-1716), s-a născut în jurul anului 1650 și a suferit moarte martirică în anul 1716, în ultimele zile ale lunii septembrie. Anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la moartea acestui mare slujitor al Bisericii. A fost mai întâi stareț al Mănăstirii Snagov, în perioada 1694-1701. La scurt timp, a devenit și Mitropolitul Țării Românești. În tot acest timp, ierarhul a îmbogățit viața Bisericii Ortodoxe Române cu un adevărat tezaur cultural-religios. Traducerile cărților bisericești de cult și de cultură din limba greacă și tipărirea lor în limba română reprezintă doar o mică parte din vistieria darurilor pe care le-a moștenit Biserica noastră de la Sfântul Antim Ivireanul. Între cărțile tipărite se numără: „Antologhionul” (1697), „Liturghierul greco-arab” (1701), prima carte imprimată cu caractere arabe, „Ceaslovul greco-arab” (1702), „Noul Testament” (1703), „Psaltirea” (1694, 1710), „Evholohion” (1706), „Octoihul” (1712), „Liturghierul” (1713), „Catavasierul” (1715), „Ceaslovul” (1715). Termenii și formulele liturgice folosite de Sfântul Antim în „Liturghierul” din 1713 se păstrează și astăzi. Credincioșilor le-a zidit noi lăcașuri de cult, Mănăstirea Antim, din București, cu hramul Tuturor Sfinților, pe care a împodobit-o cu alese sculpturi și a înzestrat o cu o tipografie, este doar una dintre acestea.
Primarul Ion Samoilă: „Biserica îi cheamă pe oameni la înfrumusețarea vieții. De aceea, vrem să avem cele mai frumoase lăcașe de cult”
Cunoscut ca om credincios, primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă este întotdeauna cu sufletul alături de localnici. „Biserica îi cheamă pe oameni la înfrumusețarea vieții lor, la apropierea de Dumnezeu și la redescoperirea propriei frumuseți interioare. De aceea, și noi, Primăria Gruiu și Consiliul Local Gruiu, susținem preoții după posibilități și ne străduim să înfrumusețăm și să împodobim bisericile astfel încât, cei ce vin să se reculeagă, să-și găsească într-adevăr, calea spre liniștea sufletească. Vrem să avem cele mai frumoase biserici”, ne-a spus Ion Samoilă, primarul comunei Gruiu.