Sărbătoarea închinată Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a adus mare bucurie în comunitatea creștină din comuna Vidra. Înveșmântată în straie de sărbătoare, parohia păstorită de părintele Cristian Preda și-a prăznuit ocrotitorul în chip deosebit, în iubirea și lumina divină. Printre cei care s-au împărtășit cu harul marii sărbători s-a aflat și primarul Marian Tudor, iubitor și susținător al Bisericii și al preceptelor religioase.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov nr. 375, ediția print
Alături de preoții care au săvârșit o slujbă frumoasă, s-au adunat și mulți credincioși veniți cu mare evlavie să aducă mulțumire, laudă și închinare Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care-i ocrotește din vechi timpuri și le călăuzește pașii spre împlinire, chiar și în cele mai dificile situații. Pentru două zile, localnicii din Vidra în a căror piepturi bat inimi credincioase și-au redescoperit sentimentele sincere și minunate care se adăpostesc în sufletele lor. Ca un bun părinte spiritual, preotul paroh Cristian Preda și-a întâmpinat rugătorii cu multă dragoste și surprize duhovnicești, în biserica înfrumusețată ca o mireasă, care chema oamenii la înfrumusețarea vieții.
Preotul Cristian Preda, parohul Bisericii Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir: „Când sunt cinstiți și iubiți, sfinții trimit ajutorul lor credincioșilor”
„Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei Vecerniei cu Litia, în seara zilei de 25 octombrie, slujba fiind oficiată de un sobor format din cinci preoți din parohiile învecinate, sobor încununat de prezența părintelui Andrei Duță, diaconul Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Bucuria a fost și mai mare pentru credincioșii parohiei noastre care au participat și a doua zi la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de asemenea, de soborul de preoți și un diacon, cu multă emoție și dăruire pentru slujirea liturgică. Prilej de mare bucurie și emoție a fost anul acesta prezența Protopsaltului Bisericii Șerban-Vodă, din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală, tânărul teolog Marian Știrbei, care a impresionat credincioșii parohiei prin intonarea cântului bizantin cu multă dăruire și măiestrie, la strana bisericii. De asemenea, emoție a transmis și părintele diacon Cristian Filiuță, de la aceeași parohie amintită din Capitală, însoțit fiind de un grup de credincioși râvnitori. La Sfânta Liturghie ne-am bucurat și de participarea domnului primar Marian Tudor, al comunei Vidra, o prezență discretă, dar cu mult folos pentru comunitatea de credincioși din parohia noastră. Hramul bisericii este un eveniment deosebit pentru toți creștinii locului. Sf. Mare Mucenic Dimitrie este, alături de toți sfinții, rugător la Tronul Preasfintei Treimi, întrucât a mărturisit înaintea oamenilor că Domnul Hristos este Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă Însuși Mântuitorul Hristos: “Cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu care este în Ceruri, iar cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor și eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu care este în Ceruri” (Matei 10, 32-33). Sfinții pe care noi îi cinstim și îi sărbătorim se deosebesc, așadar, doar prin contextul istoric al vieții lor, însă harul lui Dumnezeu este prezent cu aceeași intensitate în fiecare din ei și de aceea atunci când noi îi venerăm sau participăm la slujbele lor de sărbătoare, primim acest har de care ei s-au învrednicit prin lepădarea de sine, prin înfrânare și nevoință sau mărturisire. Sfinții așteaptă rugăciunile credincioșilor, iar atunci când sunt rugați cu credință, aceștia mijlocesc la Dumnezeu pentru ajutorul celor ce se roagă lor. Sfântul ocrotitor al parohiei noastre așteaptă oamenii să participe cu credință la sărbătoarea închinată lui, tocmai pentru a mijloci la Dumnezeu pentru împlinirea ajutorului pe care vin să-l ceară. Când sunt cinstiți și iubiți, sfinții trimit ajutorul lor credincioșilor”, a spus părintele paroh Cristian Preda, în cuvântarea sa de învățătură prin care a îndemnat oamenii la întărirea în credință, dragostea față de Hristos și curajul de a-și mărturisi credința.
Părintele paroh, alături de credincioși la Masa Frățească
Pentru ca bucuria praznicului să fie deplină, părintele paroh a împărțit Masa Frățească împreună cu toți credincioșii care au asistat la slujba de hram. După tradiție, prin grija duhovnicului sătenilor, a Consiliului Parohial, a Comitetului Parohial, a Primăriei și a fiilor duhovnicești, în curtea bisericii au fost așezate mese, pline cu delicii culinare, gătite cu dibăcie de cele mai iscusite bucătărese din sat. La Vidra, toți credincioșii l-au prăznuit pe Sf. Dimitrie, în chip deosebit.
Marian Tudor, primarul comunei Vidra: „Lângă biserică vrem să facem un așezământ social-cultural”
„Am fost educat de părinți în spiritul credinței pe care vreau să-l transmit mai departe localnicilor din Vidra. Cred că fără Dumnezeu nimic nu este posibil și, ori de câte ori sufletul îmi cere, vin la biserică să-mi regăsesc liniștea și speranța. Am o relație foarte bună și cu preotul paroh Cristian Preda, pe care îl susțin după posibilități, pentru că face lucruri minunate prin care ajută copiii și familiile nevoiașe din satul Vidra. Chiar în aceste zile am discutat despre un proiect care include un așezământ social – cultural. Vrem să ridicăm o clădire în curtea bisericii, în care copiii de vârstă școlară cu diverse nevoi speciale să poată fi ajutați la lecții. Tot aici intenționăm să facem și o cantină socială unde localnicii sărmani să primească o mâncare caldă. Ca semn de mulțumire pentru Bunul Dumnezeu care ocrotește viețile, casele și familiile localnicilor, ne dorim să facem și o troiță. Fac totul cu dragă inimă și cu dorința de a schimba în bine viețile oamenilor necăjiți”, ne-a spus primarul comunei Vidra, Marian Tudor.