APIA a anunțat noi termene pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT), mai precis pentru schemele decuplate de producție, care suferă modificări pentru campania care a început joi, 1 martie.

Schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte – ­ANTZ 7 – se acordă şi fermierilor care nu sunt înregistraţi în sistemul cotelor de lapte până la data de 01.04.2015 şi care nu au obţinut un drept la plată pentru perioada de referinţă 01.04.2015 – 29.02.2016/01.03.2016 – 28.02.2017, cu condiţia să fi comercializat (livrat şi/sau vândut direct) o cantitate de minim 3 tone lapte în perioada 01.03.2017-28.02.2018;

Schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne ­ANTZ 8 se acordă şi pentru exploatațiile nou înființate în perioada 01.03.2017-28.02.2018 cu data de referință 28.02.2018.

În Campania 2017, cuantumurile stabilite pentru ANTZ-uri au fost de 22,1185 euro/tona de lapte pentru ANTZ 7 și 88,6852 de euro pe cap de animal pentru ANTZ 8.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.392