Crescătorii de bovine care doresc să acceseze acest ajutor pentru vacile de lapte la APIA trebuie să cunoască anii de referință de care se ține seama în stabilirea eligibilității și celelalte condiții de acordare.
Schema decuplată de producție, specia bovine – ANTZ 7 – L)
A. Fermierii care au fost înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
● exploataţia cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE, în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat, din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine, la data depunerii cererii unice pentru ANTZ 7 – L;
● solicitantul să fi comercializat (vânzare directă/livrare la procesare) o cantitate de minimum 3 tone de lapte pe exploatația cu cod ANSVSA solicitată, în anul de cotă de referință;
● solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014 – 2015 cu exploatația cu cod ANSVSA solicitată.
Anul de cotă de referință
● Perioada cuprinsă între 1 aprilie 2012 şi 31 martie 2013 inclusiv, reprezentând anul de cotă de referință pentru fermierii care au fost înscriși în sistemul de administrare a cotelor de lapte și cărora le–a fost alocată pentru prima dată o cotă pentru exploatația respectivă.
● Perioada de 12 luni cuprinsă între 1 aprilie 2013 şi 31 martie 2014 inclusiv, reprezentând anul de cotă de referință în care fermierii au fost înscriși în sistemul de administrare a cotelor de lapte și în care le–a fost alocată pentru prima dată o cotă pentru exploatația respectivă.
● Perioada de 12 luni cuprinsă între 1 aprilie 2014 și 31 martie 2015 inclusiv, reprezentând anul de cotă de referință în care fermierii au fost înscriși în sistemul de administrare a cotelor de lapte și în care le–a fost alocată pentru prima dată o cotă pentru exploatația respectivă.
B. Fermierii, crescători de bovine care NU au fost înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu exploatația cu cod ANSVSA din cerere, până la data de 1 aprilie 2015, și care au obținut un drept de primă pentru perioada de referință 01.04.2015 – 29.02.2016/01.03.2016 – 28.02.2017 trebuie să îndeplinească următoarea condiție:
● exploataţia cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE, în care se respectă aceleași condiții ca la punctul A.
C. Fermierii, crescători de bovine care NU au fost înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu exploatația cu cod ANSVSA din cerere, până la data de 1 aprilie 2015, și care nu au obținut un drept de primă pentru perioada de referință 01.04.2015 – 29.02.2016/01.03.2016 – 28.02.2017 pe exploataţia din cerere, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
● exploataţia cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE, în care se respectă aceleași condiții ca la punctul A;
● solicitantul să fi comercializat o cantitate de minimum 3 tone de lapte pe exploatația cu cod ANSVSA solicitată, în perioada de referinţă 01.03.2017-28.02.2018.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.398