În anul de cerere 2018, APIA va sancționa crescătorii de animale cu diferite procente din sprijnul cuplat, în cazul în care funcționarii APIA descoperă că aceștia nu au respectat anumite reguli sau au fost găsite neconformități.
Sancțiunile care se aplică schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) și ajutoarelor naționale tranzitorii (ANTZ):
▪ sancțiuni pentru animale cu neconformități;
▪ sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii unice de plată, a documentelor justificative aferente cererii unice de plată și, după caz, a documentelor de modificare a cererii de plată;
▪ reducerea lineară, cu excepția ANTZ;
▪sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității, aplicate doar pentru SCZ.
Cum se calculează sancțiunile
Valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate, în cazul cărora s-au constatat neconformități și numărul animalelor determinate la plată.
În cazul în care numărul de animale cu neconformități este mai mare de 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie, pentru anul de cerere în cauză, se reduce astfel:
● cu un procent stabilit stabilit, dacă acesta nu depășește 10%;
● cu de două ori procentul stabilit, dacă acesta este mai mare de 10%, dar este de maximum 20%;
● dacă procentul stabilit depășește 20%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul, în cadrul categoriei, pentru anul de cerere în cauză;
● dacă procentul depășește 50%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul, în cadrul categoriei, pentru anul de cerere în cauză. În plus, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare, în cuantum egal cu cel care corespunde numărului de animale cu neconformități.
În cazul în care neconformitățile sunt legate de înregistrări incorecte în RIE, Registrul Individual al Exploatației, sau în pașapoartele animalelor, animalul în cauză este considerat nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puțin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de 24 de luni.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr410